Emil Stoica, reputatul profesor de matematică, a dispărut dintre noi

Emil Stoica, reputatul profesor de matematică, a dispărut dintre noi

Comunitatea academică a Universităţii Transilvania din Braşov îşi exprimă profundul regret pentru dispariţia profesorului EMIL STOICA, membru marcant al acesteia, preşedinte al Senatului Universităţii Transilvania (2012-2017), prorector (2008-2012) şi decan al Facultăţii de Matematică Informatică (2004-2008).

Profesorul Emil Stoica s-a născut la 07.04.1951 în comuna Talea, judeţul Prahova. Dragostea pentru matematică i-a purtat paşii spre Iaşi, unde a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (1970-1975), şi unde va susţine în 1986 teza de doctorat.
În 1979 şi-a început cariera universitară în cadrul universităţii noastre, ocupând pe rând în cadrul acesteia poziţii de asistent universitar (1979-1991), lector universitar (1991-1996), conferenţiar universitar (1996-2002) şi de profesor universitar (2002-2017).
Profesorul Emil Stoica este cunoscut şi apreciat în domeniul matematicii, domeniile de interes fiind G-structuri de tip Finsler şi Structuri parakahleriene, aducându-şi contribuţia la dezvoltarea acestor domenii, în care a contribuit la educarea a numeroşi studenţi talentaţi, fiind un exemplu de profesionalism pentru cei care s-au format sub îndrumarea sa.
Activitatea de dascăl a fost completată de cea politică: preşedintele al CPUN Braşov, deputat FSN (1990-1992), deputat FDSN (1992-1996), membru al Grupului parlamentar al PDSR, chestor în Biroul permanent în ambele legislaturi; membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu Japonia şi cu Republica Cipru.
Prin dispariţia prematură a profesorului Emil Stoica pierdem un coleg remarcabil, un profesor îndrăgit de studenţi şi profesori, un exemplu de dascăl dedicat şcolii dar şi comunităţii din care a făcut parte.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Mesajul PSD Brașov

 

Social-democrații brașoveni deplâng dispariția prof.dr.Emil Stoica, fondator al partidului. 

În anii tulburi, care au urmat Revoluției din 1989, Emil Stoica a fost un reper de corectitudine și dorință de muncă pentru ceea ce avea să devină, mai târziu, Partidul Social-Democrat. El a fost cel care a pus bazele Frontului Salvării Nationale, la Brașov, ca o normală continuare a participării sale la instaurarea democrației. Profesorul Stoica rămâne, pentru cei mai tineri, un exemplu de dorință de a se bate pentru binele comun. Lumea va fi mai săracă fără cel care a reprezentat cetățenii și partidul în primele sesiuni parlamentare, între 1990 și 1996.

 

Dumnezeu să-l odihnească!