Lecţii de protocoale şi fabricile americane de haştaguri

Lecţii de protocoale şi fabricile americane de haştaguri

Suntem atât de versaţi în protocoale şi echipe sau comisii mixte, încât, cu un deceniu în urmă, specialiştii noştri în drept aplicat ţineau prelegeri instituţiilor americane despre avantajele echipelor mixte magistrat-securist, atât de afurisite astăzi în spaţiul public. Victor Gaetan, un afacerist de origine română stabilit în SUA cu mulţi ani în urmă, face o dezvăluire şocantă în cartea finanţată chiar de el, Prădarea României, ediţia samizadat. Gaetan povesteşte cum angajaţii celor mai importante servicii secrete de la Washington se holbau cu mare interes şi cu gurile căscate la profesorul de protocoale, Ciprian Nastasiu, fost procuror adjunct al DIICOT, cel care instrumenta cele mai importante dosare de terorism ale României la vremea aceea. Prezent în SUA, probabil tot în urma unor protocoale dintre Ministerul Public şi serviciile lor secrete, Nastasiu conferenţia în faţa aliaţilor despre avantajele comisiilor mixte în munca de zi cu zi a procurorilor. În 2007, vizita magistratului Ciprian Nastasiu în SUA viza, la prima vedere, o operaţiune de prindere a traficantului de armament Viktor Bout. Ce nu spune Gaetan în cartea sa este faptul că prelegerile fostului procuror şef adjunct aveau loc în fabricile de haştaguri ale serviciilor secrete, denumite pompos “think tank". Rămâne de văzut dacă Ministerul Public avea, încă din 2007, protocoale şi cu alte servicii secrete din afara ţării.

Este important de adăugat că, în ţara noastră, în numele democraţiei şi al luptei anticorupţiei, mai mult de un deceniu, noua securitate de la Bucureşti a infectat Justiţia cu sute de protocoale ilegale, care au produs mii de echipe sau comisii mixte şi alte zeci de mii de mandate de interceptare. Cadrele aduse în sistem cu acordul ministrului Justiţiei de vremea aceea, Monica Luisa Macovei, călcaseră în picioare drepturile omului, intervenind flagrant, în secret, în actul de justiţie. După ce au copiat importante cantităţi de documente despre magistraţii în funcţie, din arhiva defunctei SIPA, Monica şi acoliţii săi şi-au impus oamenii în sistem. Țăcăneala informativă din câmpul tactic, întreţinută ulterior de binomul Koveşi-Coldea (alte două cârtiţe de nădejde ale ambasadelor srăine la Bucureşti), a dus în cele din urmă, la numirea “pe sprânceană" a tuturor cadrelor de conducere din Ministerul Public, atât la centru, cât şi în teritoriu. Procurorii se filau între ei, iar judecătorii din anumite dosare erau aleşi cu “naşul în suflet".
În 2007, la vremea prelegerilor nastsisiene din capitala Statelor Unite, şefa ierarhică a profesorului de protocoale era celebra Laura Codruţa Koveşi, persoană care, din poziţia de Procuror General al României, dicta şi aviza cine se ocupă de cele mai sensibile dosare ale DIICOT şi ce anume se face cu acestea. Mărturiile afaceristului româno-american, ca dealtfel, ulterioara debarcare a zeiţei anticorupţie, Laura Codruţa Koveşi, decorată şi premiată în mod repetat de ambasadele unor ţări occidentate, de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ridică noi întrebări despre protocoalele justiţiei româneşti cu spionajul străin. Arestarea şi trimiterea în judecată a colonelului STS, Ștefan Enache, după ce acesta a refuzat să mai furnizeze informaţii secrete de stat din interiorul Secretariatului General al Guvernului, agenţilor acoperiţi ai DNA, pe sub nasul SPP şi SRI, cu acordul şefilor acestor servicii, confirmă temerile demnitarilor care au renunţat recent la “protecţia" oferită de aceste instituţii.

Profesor de protocoale la fabrica de haştaguri americane

Conform volumului Prădarea României (paginile 13-15), fostul procuror minune, Ciprian Nastasiu, a făcut multe vizite la Washington unde ţinea prelegeri despre "beneficiile muncii în comisii mixte la care au asistat omologi din Departamentul de Justiţie, Departamentul de Stat, CIA, Secret Service, precum şi personal din Congres". Adus de la Timişoara, ţărănist declarat, Nastasiu s-a dovedit unealta perfectă în mânile regimului portocaliu care a devastat justiţia românească timp de un deceniu şi mai bine. După de i-au angajat soţia la SRI, “Binomul" magistratului s-a extins automat, de la serviciu direct în pat. Astfel, stăpânul dosarelor de siguranţă naţională ca Răpirea din Irak, Armamentul, Țigareta 1,2 şi 3, ALRO, Privatizările Strategice, devenise purtător de certificat ORNISS, nivel strict secret şi la muncă şi în familie. Victor Gaetan, coautor la volumul Prădarea României, scria despre stăpânul dosarelor de terorism următoarele : “ În aprilie 2007, procurorul Ciprian Nastasiu a venit din nou la Washington. A fost oaspetele lui Hudson Institute, un important think tank preocupat de traficul internaţional de fiinţe umane." Ce sunt aceste think tankuri cu adevărat ?

Fabricile democraţiei sub ochiul Securităţii

În primăvara acestuia an, presa internaţională relata pe larg plecarea defectorului nord-coreean de rang înalt, Thae Yong-ho, din cadrul Institutului de Strategie a Securitătii Naţionale din Coreea de Sud. Aflat la post, la Londra, diplomatul Thae se predase inamicului sud-coreean cu tot cu familie, în 2016, fiind angajat pe post de consilier la tink tankul agenţiei de spionaj sud-coreene susmenţionat.
Ca să lămurim mai bine ce este cu aceste fabrici de haştaguri pe sistem vechi, vă propun o incursiune în rapoartele serviciilor secrete de la sfârşitul anului 1989, care semnalau pregătirile CIA pentru destabilizarea ţărilor din lagărul socialist. Confruntat cu o criză a defectorilor din Europa de Est, spionajul american demarase programul de think tankuri unde conferenţiau pe bani toţi trădătorii blocului comunist. Cu această ocazie, spionajul american rezolva problema retribuirii fugarilor din Est şi, în acelaşi timp, pregătea noile cadre ce vor declanşa revoluţiile din ţările socialiste. În volumul “Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securităţii 1978-1980" (Editura Enciclopedică 2009) cercetătorii CNSAS notează : “Nu ştim în ce măsură aceste intenţii au fost concretizate dar în ceea ce priveşte respectivul think tank se pare că lucrurile nu au rămas la stadiul de proiect."
Nota strict secretă a Direcţiei pentru Securitatea Statului, nr. 004441814, din 14 noiembrie 1989 menţionează că “ recent CIA a înfiinţat o organizaţie denumită Trust Organization care îşi propune încurajarea şi sprijinirea mişcării de dizidenţă în ţările socialiste; organizarea şi dirijarea activităţilor informative în rândul emigraţiei originare din aceste ţări; iniţierea unor acţiuni îndreptate contra statelor socialiste prin intermediul elementelor ostile din rândul emigraţiei sau al dizidenţei. Organizaţia nou creată îşi are sediul central în California şi filiale în RFG şi Austria, activităţile fiind finanţate de CIA şi serviciile speciale ale ţărilor membre ale NATO." Trei decenii mai târziu, aceeaşi organizaţie, Trust, continua finanţarea “democraţiei" în România.


Telenovela “Horodincă"

Se pare că folosirea extensivă a defectorilor din blocul comunist în cadrul think tankurilor americane, în scopul retribuirii acestora, a fost reglementată după scandalul provocat în presa americană de familia trădătorului Nicolae Horodincă, nume conspirat “Horaţiu", din cadrul Direcţiei de Informaţii Externe. Analiştii pe probleme de securitate afirmă că plângerile trădătorilor est europeni ar fi dus la transferul acestora în custodia contrainformaţiilor FBI, care au organizat ulterior think tankuri specializate în sprijinirea democraţiei în fostele ţări comuniste.
Telenovela “Horodincă" a demarat cu întoarcerea Cristinei, soţia căpitanului DIE, în România, episod relatat amănunţit de presa americană, în data de 5 martie 1980. Conform jurnaliştilor vremii, o femeie, însoţită de copilul său în vârstă de trei ani, leşina în Aeroportul Naţional din Washington ( actualul Aeroport Naţional Ronald Reagan). Cristina Horodincă a cedat nervos în timp ce încerca să se întoarcă în România. Fmeia s-a întors în ţară, în cele din urmă, fiind, probabil, sursa localizării principalilor trădători DIE, Ioan Mihai Pacepa şi Constantin Răuţă de către spionajul extern.
La cinci ani de la întoarcerea soţiei sale în ţară, Horodincă împreună cu un alt coleg de suferinţă, Traian Nicola, se plângea presei americane că CIA i-a abandonat pe defectori. Cei doi spioni care aveau rang diplomatic la momentul trădării se plângeau de slujbele, mult sub demnitatea şi pregătirea lor, pe care le prestau în SUA la sfârşitul anului 1985. Horodincă, fost consilier de relaţii cu presa în ambasada României la Washington, repara maşini de scris electronice, câştigând anual în jur de 15000$.
“Atât timp cât consideră că nu ai de ales, nu te vor respecta. Te ţin sub puterea lor. Te pot ucide încet. E o luptă. Eşti singur împotriva unei întregi clici. Horodincă bănuia că oficialii CIA l-ar fi descris comisiei de investigaţii al congresului care studia cazul său ca fiind un individ "instabil mental, mincinos patologic, un leneş care nu vrea decât să se îmbogăţească". Jurnalistul Roy Guttman care a stat de vorbă cu Horodincă nota că acesta avea două regrete : că nu şi-a angajat un avocat în momentul defectării şi că a rămas în SUA.
“Pentru a împiedica producerea unor astfel de situaţii stânjenitoare, precum şi pentru a înlătura ezitările altor defectori, autorităţile de la Washington analizau în ianuarie 1986 posibilitatea ca responsabilitatea primară a cazurilor de viitori defectori să fie transferată FBI. De asemenea, se avea în vedere asigurarea automată a unui venit permanent (permanent income), reducerea de la zece la numai cinci ani a perioadei de aşteptare pentru obţinerea cetăţeniei americane, precum şi crearea unui think tank dedicat exclusiv defectorilor. “, se afirmă în volumul “Ion Mihai Pacepa în Dosarele Securităţii 1978-1980" (pagina 338).
Căpitanul Nicolae Horodincă era cel mai apropiat prieten al generalului DIE Ioan Mihai Pacepa. Iniţial, trădătorul conspirat sub numele de “Horaţiu de Washington", activase în cadrul Direcţiei a III-a a Ministerului de Interne, apoi la Regimentul de Gardă, condus la vremea aceea de colonelul Oprişor, de unde a fost transferat în cadrul DIE şi trimis sub acoperire diplomatică, la post, la Washington.

Eduard Ovidiu Ohanesian