Avem prize pentru maşini electrice, chiar mai montăm unele. Pot fi alimentate maşinile?

Avem prize pentru maşini electrice, chiar mai montăm unele. Pot fi alimentate maşinile?

Răspunsul pare să fie: "Nu", sau "Cu greutate", judecând după fotografia transmisă presei de către consilierul local PSD, Silviu Achim. În imagine se vede cum parcarea din dreptul staţiei de încărcare a maşinilor electrice de la Primărie este inaccesibilă. Este o situaţie care se tot repetă, potrivit sesizărilor făcute de alesul local şi de către cetăţeni. Silviu Achim reaminteşte că în şedinţa de săptămâna trecută, a Consiliului Local Braşov au fost aprobate două proiecte de hotărâre care au ca scop accesarea de fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului de Mediu pentru achiziţionarea şi amplasarea a 17 staţii de încărcare a autoturismelor electrice, în cadrul ,,Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ

"Dacă tot avem deja câteva astfel de "prize", de ce nu creăm şi condiţii celor ce au maşini electrice, fie că sunt braşoveni, fie că sunt turişti, în trecere, prin Braşov? Prizele le nu sunt, în primul rând, bine semnalizate. Mai mult, nu există un regulament de folosire a locului de parcare. În acest moment, cei 14 posesori de maşini electrice din Braşov au posibilitatea să-şi încarce maşinile, teoretic, la câteva "prize" amplasate prin oraş. Practic, nu au cum să facă acest lucru, deoarece locurile special amenajate sunt blocate de alte autoturisme, parcate zilnic în dreptul acestor staţii. Voi propune, în următoartea şedinţă de Consiliu Local să implementăm măsura ca maşinile hibrid şi electrice să fie scutite de plata parcării, pe locurile publice. Nu sunt în acest moment doar 14 autoturisme electrice în Braşov, din ce îmi dau seama, sunt unele luate prin leasing, înregistrate, deocamdată, în Bucureşti. Dar sunt, deocamdată puţine, aşa că impactul bugetar nu va fi mare, dar va fi încurajată şi în acest fel achiziţia unor astfel de autoturisme. Unele municipii din ţară au emis şi o vignetă, care amplasată pe parbriz, în interiorul maşinii, permite posesorului să parcheze fără să plătească. În plus, aşa cum văd eu, şi au văsut şi alte oraşe care se prezintă ca fiind SMART, locurile din preajma prizelor de încărcare sunt semnalizate aparte. Aşa ar trebui să fie şi în Braşov", declară Silviu Achim.

G.I.