Proiectul ,,Kronstadt - Realitatea virtuală", pentru promovarea monumentelor şi siturilor istorice din municipiul Braşov

Proiectul ,,Kronstadt - Realitatea virtuală", pentru promovarea monumentelor şi siturilor istorice din municipiul Braşov

Printr-un proiect cultural, implementat de Agenţia Metropolitană Braşov, în parteneriat cu Primăria Braşov şi Muzeul Casa Mureşenilor, patrimoniul material din municipiul Braşov a fost pus în valoare prin soluţii inovatoare.
Proiectul ,,Kronstadt - Realitatea virtuală", cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, are ca scop promovarea monumentelor şi siturilor istorice din municipiul Braşov prin realitatea virtuală. Prin dezvoltarea unei aplicaţii, istoria este mai aproape de noi, iar cei interesaţi pot vedea cum arăta Braşovul în urmă cu 100 - 150 de ani.
În prezent, aplicaţia a fost realizată pentru un număr de 6 zone reprezentative (Piata Sfatului, Modarom, Poarta Schei, Livada Postei, Clădirea Rectoratului şi zona din proximitatea hotelului Aro din Centrul Istoric), dar urmează să fie extinsă în perioada următoare şi pentru alte locaţii.
Aplicaţia Braşov Virtual foloseşte tehnologia Arcore de la Google pentru realitate augmentată. Lansată în 1 martie 2018, această tehnologie permite integrarea unei realităţi virtuale peste cea fizică. În aplicaţia Brasov Virtual peste imaginea preluată de pe camera foto, se suprapun imagini istorice şi adnotări (de exemplu, distanţa până la un punct geografic).
Aplicaţia realizează detecţie de suprafeţe şi necesită instalarea prealabilă a modulului Arcore Google care este disponibil gratuit în Magazinul de aplicaţii Play. Aplicaţia poate fi utilizată pe telefoanele care suportă această tehnologie. O listă cu telefoanele suportate poate fi găsita aici: https://developers.google.com/ar/discover/supported-devices
Prin realizarea unui clip promo şi de prezentare, filmat 360 de grade (filmare panoramica de tip sferic 360 x 180, realizată cu un ring 360 profesional), au fost generate imagini care formează experienţe mixate între realitatea virtuală şi cea reală. Filmul este postat pe canalul youtube şi pe reţelele de socializare astfel încât să fie cunoscute activităţile proiectului. În plus, pe parcursul a 2 zile, timp de aproximativ 3 ore, sub îndrumarea consultantului istoric şi al unui reprezentant IT, un număr de 60 de tineri cu vârsta între 14 şi 35 de ani din municipiul Braşov au deprins informaţii istorice privind zonele alese şi totodată de utilizare a aplicaţiei de promovarea a patrimoniului material.
Obiectivul general al proiectului a fost reinserţia monumentelor istorice în spaţiul comunitar şi promovarea acestora prin metode neconvenţionale. La realizarea acestui obiectiv şi implicit a scopului proiectului au contribuit următoarele obiective specifice: promovarea patrimoniului material prin crearea unei oferte culturale diversificate şi o puternică dimensiune participativă, îmbunătăţirea accesibilităţii publicului la informare şi la vizitarea monumentelor istorice.
Prin proiect, au fost realizate: un studiu istoric pentru cele 6 zone din municipiul Braşov şi 4000 de flyere cu informaţii despre proiectul cultural.
Valoarea totală a proiectului este de 57,742.50 lei, din care 13,442.50 reprezintă cofinnaţarea proprie a Agenţiei Metropolitane Braşov.
D.R.