Tatăl băiatului care s-a împuşcat, a fost sancţionat, pentru că ,,nu a respectat obligaţia de a păstra arma şi muniţia în condiţii de securitate"

Tatăl băiatului care s-a împuşcat, a fost sancţionat, pentru că ,,nu a respectat obligaţia de a păstra arma şi muniţia în condiţii de securitate"

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Braşov au anchetat incidentul, în urma căruia un tânăr s-a împuşcat zilele trecute în cap, cu arma de vânătoare, din dotarea tatălui său, în cartierul braşovean Stupini. Oamenii legii au decis să îi amendeze pe tatăul băiatului, care, deşi deţinea arma legal, ,,nu a păstrat-o în condiţii de securitate". Dealtfel, Poliţia a precizat : "În urma verificărilor efectuate de către politiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Braşov, a rezultat faptul că tatăl tânărului din Stupini deţinea legal arma de vînătoare, avînd permis de armă tip B valabil. Totuşi acesta nu a respectat obligaţia de a păstra arma şi muniţia în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la aceasta al persoanelor neautorizate. Pentru acest aspect tatăl minorului va fi sancţionat contravenţional şi i se va aplica sancţiunea complementară de anulare a dreptului de deţinere, de port şi folosire a armelor pe o perioada de 2 ani“.
D.R.