Politia de Frontiera Romana, pregatita pentru vacantele estivale

Politia de Frontiera Romana, pregatita pentru vacantele estivale

Creşterea numărului de turişti români şi străini, în zona litoralului Mării Negre, în Delta Dunării, în staţiunile montane şi în alte zone de interes turistic, în special in luna august a acestui an, impune luarea de măsuri de către Poliţia de Frontieră Română pentru gestionarea eficienta a situaţiei operative, exercitarea unui control riguros, prevenirea şi combaterea actelor de corupţie, contrabandă, evaziune fiscală şi a altor activităţi ilicite.
Măsuri.

Asigurarea unui climat de sigurnaţă

Activităţile desfăşurate de poliţiştii de frontieră în localităţile turistice situate în zona lor de competentă (îndeosebi pe litoralul Mării Negre) au evidenţiat importanţa şi necesitatea prezenţei lor, în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în punctele de trecere a frontierei, precum şi al fluidizării traficului de călători şi marfă.
In acest sens, pentru sezonul estival 2009, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dipus urmatoarele masuri:
•asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
•derularea unui control operativ şi civilizat, sens în care, s-au dispus măsuri de suplimentare a personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, dupa caz; În acest sens, în aceasta perioada, peste 3.000 poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat.
•promovarea şi asigurarea climatului de ordine şi disciplină, aplicarea consecventă a normelor deontologice specifice instituţiei, în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor legale ale cetăţenilor, pentru prevenirea oricăror acte de abuz sau corupţie;
•optimizarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi a localnicilor;
•detaşarea de ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cu rol operativ şi de coordonare, în punctele de frontieră importante, în vederea monitorizării traficului, precum şi pentru îndrumarea şi sprijinirea colegilor care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră;
•menţinerea în stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicaţii şi informatică, pregătirea personalului din subordine în vederea asigurării intervenţiei rapide în zona de competenţă, pentru rezolvarea situaţiilor deosebite şi fluidizarea fluxului la nivelul structurilor Poliţiei de Frontieră Române;
•verificarea operativă a informaţiilor obţinute în cazul identificării călăuzelor, transportatorilor şi găzduitorilor de străini intraţi în ţară.
•ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră vor efectua controale inopinate pentru verificarea aplicării măsurilor stabilite la nivelul fiecărei structuri P.F.R.

În alertă, pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării

În Delta Dunării şi la Marea Neagra, Poliţia de Frontieră Română va acţiona permanent pentru combaterea migraţiei ilegale, contrabandei, a traficului cu droguri, armament, muniţie şi materiale periculoase, exploatării ilegale a resurselor minerale şi biologice şi poluării deliberate a mediului acvatic.
În acelaşi timp, se va acorda atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutarii şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip "search and rescue"), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectarii normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.

Reamintim că, începând cu luna mai 2009, Poliţia de Frontieră Română a implementat Sistemul Integrat de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR), un sistem operativ de supraveghere, bazat pe tehnologia de ultimă oră, care permite detectarea timpurie, urmarirea, recunoaşterea şi identificarea navelor ce desfăşoară activităţi ilegale de trafic la Marea Neagră.
Suportul tehnic al acestui sistem asigură transmiterea, în timp real, a informaţiilor obţinute de la staţiile de senzori la un Centru de Comandă şi Control, astfel încât să fie aplicate măsurile necesare pentru interceptarea ameninţărilor şi realizarea eficienta a misiunilor de căutare şi salvare la Marea Neagră.

021.9590 – număr unic de apel al Poliţiei de Frontieră Române

Începând cu data de 01.08.2009, numărul unic de informare al Poliţiei de Frontieră Române, pe întreg teritoriul ţării, este 021.9590.
Acest serviciu funcţionează non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei etc.
Totodată, apelând numărul 021.9590, cetăţenii pot afla toate informaţiile de interes public ce au legătură cu trecerea / zona de frontieră sau pot semnala incidente neplăcute survenite în traficul transfrontalier, înregistrarea unor fapte care aduc atingere imaginii instituţiei şi implicit calităţii de funcţionar public cu statut special etc.

Condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii, cetăţeni români

De la 1 ianuarie 2007, cetăţenii români călătoresc în ţări aparţinând Uniunii Europene sau în alte state, în baza unui document de călătorie valabil - carte de identitate sau paşaport.
Minorii cetăţeni români se deplasează în afara graniţelor tării în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil.
Astfel, copiii în varstă de până la 14 ani pot să iasă din ţară doar cu paşaport (înscrişi în paşaportul părinţilor sau având unul personal), în timp ce minorii peste 14 ani pot călători si în baza cărţii de identitate.
Totodata, Legea nr. 248 / 2005 prevede că minorii români pot călători în străinătate numai însoţiţi de o persoană fizică majoră, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali.
În situaţia în care minorul călătoreşte însoţit de unul dintre părinţi, la ieşirea din tară, părintele însoţitor trebuie să prezinte o declaraţie notarială prin care celălalt părinte îşi dă acordul pentru efectuarea călătoriei în străinătate:
Declaraţia celuilalt părinte nu este necesară dacă părintele însoţitor face dovada că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că celălalt părinte a decedat.
Nu este necesară declaraţia părintelui decăzut din drepturile părinteşti sau declarat dispărut, dacă însoţitorul face dovada în acest sens.

Dacă minorul călătoreşte cu o altă persoană fizică majoră, alta decât părinţii, aceasta din urmă trebuie să prezinte:
- declaraţie notarială a ambilor părinţi care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate ale însoţitorului respectiv;
- certificatul de cazier judiciar;
- documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de personae - dacă este cazul.

Întreprinderea măsurilor ferme de către Poliţia de Frontieră Română, în toate zonele de competenţă, nu au ca scop îngrădirea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor, ci menţinerea lui, prin asigurarea respectării, de către toţi participanţii la traficul transfrontalier, a legislaţiei interne şi internaţionale în vigoare.

M.G.