Proiectul cultural “Comorile lăzilor de zestre din Poarta Carpaţilor", la final

Proiectul cultural “Comorile lăzilor de zestre din Poarta Carpaţilor", la final

În perioada iulie-noiembrie 2018, echipa Centrului de Ecologie Montană a derulat proiectul cultural “Comorile lăzilor de zestre din Poarta Carpaţilor", co-finantat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, aria tematică Patrimoniul cultural imaterial.
Cutreierand satele brănene, autorii proiectului au descoperit prin lăzile de zestre ale bunicilor bogăţia patrimoniului textil specific zonei (piese de port popular, scoarţe şi covoare etc.), păstrat în credinţa că moştenirea e sfântă, este de la mama, bunica sau străbunica. Ob¬servând că mai sunt oameni care păstrează, colecţionează şi conser¬vă, prin mici colecţii particulare, aceste piese, alături de alte piese de patrimoniu etnografic, autorii proiectului şi-au propus stimula¬rea interesului întregii comunităţi, pentru păstrarea şi promovarea acestor valori identitare, prin pur¬tarea la sărbători sau cu prilejul unor evenimente culturale, care marchează momente de referinţă din viaţa satului.
Pe perioada proiectului s-au creat două rute culturale de punere în valoare a patrimoniului cultural material şi imaterial din Poarta Carpaţilor, care au fost inaugurate şi promovate în octombrie şi noiembrie, cu ajutorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi a Ministerului Turismului, prin două infotripuri adresate persoanelor influente din zona turismului cultural naţional. Cele două rute au fost popularizate prin intermediul unei hărţi tiparită în 2000 de exemplare.
Intreaga acţiune de documentare cu caracter etnografic şi vizual a costumelor tradiţionale brănene a fost transpusă sub forma unei broşuri culturale, care evidenţiază frumuseţea şi unicitatea elementelor de port, punând accent pe detaliile cusăturilor, pieselor de costum, tesături şi simbolistică. Broşura va fi disponibilă în format digital pe website-ul Centrului de Ecologie Montană (https://cem.ro), în limbile română, engleză şi germană, dar şi în format tipărit, în limba română - exemplare diseminate în biblioteci, cercetători din domeniul etnografic, păstrătorilor de comori din patrimoniul textil românesc şi participanţilor şi localnicilor implicaţi în activităţile proiectului.
Toate aceste bogăţii ale patrimoniului textil din zona Fundata-Moieciu-Bran, au fost expuse la Centrul de Informare Turistică Poarta Schei, Braşov, în perioada 16-28 octombrie, vizitatorii putând admira pe lângă fotografii şi câteva costume autentice provenite din colectii particulare, unele dintre ele fiind vechi de peste 100 de ani. Expoziţia a avut rolul de a promova costumul tradiţional din Bran, surprins de artistul fotograf, dar şi expunerea unor elemente de port tradiţional pentru ca publicul participant să vizualizeze pe viu caracteristicile acestor costume şi elementele de unicitate specifice. Expoziţia itinerantă este deschisă publicului bucureştean în perioada 14 -23 noiembrie, într-o locatie neconvenţională din Centrul Vechi.
Proiectul are o finalitate prac¬tică, pentru că identifică piesele de patrimoniu etnografic, oferă mo¬dalităţi de conservare şi promovare a acestuia şi, totodată, urmăreşte reactivarea meşteşugurilor casni¬ce, ceea ce va conduce la păstrarea specificului cultural local, alături de alte valori identitare tradiţionale.
D.R.