Circulaţie feroviară în Harghita a fost oprită din cauza unor şine rupte

Circulaţie feroviară în Harghita a fost oprită din cauza unor şine rupte

Circulaţia feroviară între Gheorgheni şi Topliţa este oprită din cauza unor şine care s-au rupt, trenul internaţional Braşov-Budapesta fiind oprit la Subcetate-Mureş, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu.

Aceasta a precizat că "în tren ar fi în jur de 90 de persoane" şi "cei de la CFR estimează ca, într-o oră, să fie remediate defecţiunile".

Potrivit sursei citate, incidentul a fost anunţat de reprezentanţii CFR, la faţa locului deplasându-se Garda ISU Topliţa, pentru "a vedea care este situaţia la faţa locului şi dacă este nevoie de ajutor".

A.C.