Friptura de porc cu…efect terapeutic. De ce nu trebuie exclusă din meniu carnea de porc

Friptura de porc cu…efect terapeutic. De ce nu trebuie exclusă din meniu carnea de porc

Carne de porc cu efect terapeutic! Uite o veste bună! Mai ales că românul este mare mâncător de carne de porc, iar perioada Sărbătorilor de iarnă constituie apogeul. Aproape că nu există preparat culinar fără carne de porc. Asta parcă în ciuda tututor celor care o incriminează şi văd într-o porţie de carne de porc “răul" care ne ridică colesterolul până la cer. Însă, Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză (www.qitaky.ro), a explicat, pentru Ziar Medical, de ce nu ar trebui să renunţăm la preparatele din carne de porc şi ce beneficii aduce ea organismului.

Friptura din carne de porc cu…efect terapeutic
"Persoanele care exclud carnea de porc din dietă vor avea deficienţe de zinc în organism. Evident, ca în privinţa oricărui lucru, nici carnea de porc nu trebuie consumată în exces pentru că, în acest caz, nu mai aduce niciun beneficiu organismului ci, din contro, îi face răr, pentru că măreşte riscul apariţiei afecţiunilor cardiovasculare. Potrivit medicinei tradiţionale chineze, orice preparat care conţine carne de porc contribuie la menţinerea funcţionării normale a stomacului, rinichilor şi splinei. De asemenea, constipaţia poate fi lecuită dacă beţi zeama în care aţi fiert 500 g de carne de porc. Să nu uităm că 15% din necesarul zilnic de fier al organismului se regăseşte într-o cantitate de 100 g de carne de porc", explică Adrian Florea.

O reţetă din carne de porc întinereşte pielea în mod miraculos
"O veche reţetă chinezească ne dezvăluie secretul faptului că asiaticii, în special femeile, au tenul atât de neted şi frumos chiar şi la vârste mai înaintate. Se iau 100 g de carne macră de porc şi 100 g de fructe de jojoba, fierte în apă timp de trei ore, pe foc mic. Din acest amestec mâncaţi zilnic, la prânz sau la cină până când consideraţi că pielea şi-a revenit şi a fost suficient rehidratată, Practic, ridurile dispar aproape în mod miraculos", spune specialistul.

Reduce edemele şi elimină toxinele
“Nu este obligatoriu să consumaţi doar carne macră de porc. Puteţi mânca, de exemplu, ficat de porc. Acesta are proprietatea de a ne tonifia sângele şi ne îmbunătăţeşte vederea. Un alt leac din medicina tradiţională chineză, bazat pe carne de porc, este cel pentru combaterea durerilor abdominale. Fierbeţi jambon de porc în apă şi adăugaţi boia roşie. După ce beţi din această supă durerile dispar. La fel, rinichii de porc au proprietatea de a reduce edemele şi de a calma crizele de lumbago. Untura de porc, de exemplu, hidratează şi ajută la eliminarea toxinelor. ", susţine Adrian Florea.

Se poate compara cu carnea de pui
O bucată de muşchiuleţ de porc fără grăsime, de 85 de grame, conţine 96 de calorii, 3 grame de grăsime din care 1 gram de grăsime saturată, 48 mg de colesterol, 18 grame de proteine, 6% fier, 45% tiamină, 30% niacină, 27% vitamina B6 şi 6% vitamina B12. De asemenea, carnea de porc mai conţine zinc şi seleniu. Prin comparaţie, aceeaşi cantitate de piept de pui conţine 142 de calorii, 3 grame de grăsime din care 1 gram de grăsime saturată, 73 mg colesterol, 27 g de proteine, 5% fier, 4% tiamină, 59% niacină, 26% vitamina B6, 5% vitamina B12. carnea de pui conţine, de asemenea, seleniu.

A.C.