O femeie a murit pe masa de operaţii, la Maternitate. Poliţia a deschis o anchetă

O femeie a murit pe masa de operaţii, la Maternitate. Poliţia a deschis o anchetă

O femeie de 45 de ani a murit, marţi, la Maternitatea Braşov, chiar pe masa de operaţii. Intervenţia efectivă nici măcar nu începuse. Potrivit informaţiilor obţinute, femeia fusese pregătită pentru o operaţie de îndepărtare a unui chist ovarian. Îi fusese administrat anestezicul, fusese intubată şi a intrat, brusc, în stop cardio respirator.
"Este posibil să fi făcut un şoc anafilactic, desi îi fuseseră făcute toate testele prealabile necesare. Echipa de medici, care era oricum pregătită, a intervenit pe loc. Era dotată cu toate mijloacele, inclusiv defribiliator, s-au făcut toate manevrele necesare. Din păcate, aceste procedure de resuscitare nu au avut succes", a declarat dr.Valeria Badea, managerul Maternităţii Braşov.
Poliţia a fost chemată la faţa locului, aşa cum se procedează în astfel de situaţii.
"A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea parchetului competent, pentru a se stabili care au fost împrejurările în care s-a produs acest deces", a fost reacţia subcomisarului Alina-Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

G.I.