Priorităţile Instituţiei Prefectului, pentru 2019

Priorităţile Instituţiei Prefectului, pentru 2019

Instituţia Prefectului judeţul Braşov şi-a stabilit priorităţile pentru acest an, după cum a anunţat prefectul Marian Rasaliu. O parte dintre obiective vizează recuperări şi aduceri la zi, aşa cum a fost cazul celor două instituţii, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Braşov. Acestea au ajuns să se claseze pe primele locuri la nivel naţional din punct de vedere al eficienţei.
2019 va fi anul în care se pune accent pe atribuirea titlurilor de proprietate, în toate localităţile judeţului. Sunt unele unităţi administrative teritoriale unde activitatea este blocată din anumite motive.
"Activitatea tuturor instituţiilor plătite din bani publici, fie că este vorba despre deconcentrate sau primării, trebuie să fie îndreptată spre populaţie. Sunt funcţionari publici aflaţi şi plătiţi pentru a fi în slujba cetăţenilor. Vă reamintesc cozile de anul trecut de la instituţiile prezentate, care acum sunt istorie. Doresc să facem acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte punerile în posesie. Voi lua fiecare Unitate Administrativ Teritorială (UAT) în parte să vedem unde şi de ce este blocată emiterea titlurilor de proprietate. A fost nevoie să amendăm o administraţie, ceea ce nu e o soluţie. Sunt oameni sau departamente care nu îşi fac treaba cum trebuie, în unele primării. Vom merge mai ales la acestea şi vom oferi încă o dată sprijinul nostru", anunţă prefectul Marian Rasaliu.
Instituţia Prefectului va continua să susţină obiectivele majore de investiţii pentru judeţul Braşov.
"Toate proiectele sunt importante pentru cetăţeni. Aeroportul Braşov se află în faza în care Consiliul Judeţean Braşov se ocupă de atribuirea unor lucrări şi a organizării licitaţiilor pentru diferitele clădiri care îl vor deservi. Spitalul Regional Braşov prinde contur şi cu sprijin guvernamental, odată ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a emis Ordinul prin care a aprobat structura unităţii sanitare. Într-un timp foarte scurt a venit şi propunerea de asociere de la BERD. Și credem că Guvernul României, prin Ministerul Transporturilor, va lucra foarte bine cu partenerul privat în cazul construcţiei Autostrăzii Braşov-Comarnic, a cărei licitaţie de atribuire îşi va desemna cîştigătorul în scurt timp", adaugă prefectul Marian Rasaliu.
D.R.