Povestea "garsonierei" lui Dumitru Prunariu, capsula navetei Soiuz

Povestea "garsonierei" lui Dumitru Prunariu, capsula navetei Soiuz

În urmă cu aproape trei decenii intra în patrimoniul Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I" din Bucureşti, în baza actului de primire (AP) nr. 0385445, emis la 12 februarie 1982, un exponat cu totul deosebit, pe care orice altă instituţie similară din lume ar fi oferit bani grei ca să-l deţină:"capsula navei spaţiale Soiuz 40", aşa cum figurează în evidenţe (modulul de comandă şi aterizare, mai exact), până la acea dată proprietate a Academiei de Ştiinţe a URSS. Evenimentul se petrecea la nici un an, deci, de la marea "aventură" ştiinţifică spaţială în care, pentru prima dată (şi ultima, până la ora de faţă), între 14-22 mai 1981, timp de şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute, în cadrul programului Intercosmos, şi-a desfăşurat activitatea în Cosmos şi un român, celebrul de acum Dumitru-Dorin Prunariu.

      Mai puţin se cunoaşte însă amănuntul că, estimată fiind atunci la 5.000.000 de lei, actualmente la 170.000 RON - dar care, în realitate, s-ar putea vinde pe piaţa de profil, adică peste Ocean, în SUA, cu două sau chiar trei milioane de dolari -, această capsulă nu a fost primită în contul "substanţialei contribuţii financiare" a părţii române la programul Intercosmos, după cum circulă o legendă printre mai vechii angajaţi ai Muzeului Militar Naţional. Contribuţia financiară a României la acest program a reprezentat în principal propriile cheltuieli în cadrul programului, dezvoltarea infrastructurii din Romania şi pregătirea specialiştilor, participarea la manifestările internaţionale, iar cheltuielile legate de zborul cosmic propriu-zis au fost făcute în baza unui protocol comun şi nu au inclus costul sistemelor de lansare şi al echipamentelor cosmonauţilor.

Transferul capsulei şi al altor echipamente legate de zborul comun către partea română - procedându-se similar şi cu celelalte ţări din cadrul programului Intercosmos- reprezintă efectiv "un gest de bunăvoinţă al sovieticilor", după cum ne-a declarat chiar cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, azi general maior (r) al armatei române, adică tocmai acel "erou naţional" şi, totodată, "copil frumos ca însăşi tinereţea" - cum îl numea poetul Nichita Stănescu în decembrie 1982. Acel Prunariu care, acum trei decenii, şi-a petrecut în Cosmos, transportat în această "garsonieră", în tandem cu colonelul Leonid Ivanovici Popov, o săptămână şi ceva din viaţă.

Autografe... şi decoraţii-lipsă

     Conform Dosarului privind zborul cosmic al echipajului comun româno-sovietic la bordul complexului orbital experimental ştiinţific Saliut 6-Soiuz T-4-Soiuz 40(1), între 14-22 mai 1981, patru au fost artizanii acestei misiuni ştiinţifice, începând cu pilotul-cosmonaut al URSS Vladimir Vasilievici Kovalionok (comandantul navei cosmice Soiuz T-4şi al laboratorului spaţialSaliut-6), secondat de pilotul-cosmonaut al URSS Victor Petrovici Savinîh (inginerul de bord al navei cosmice Soiuz T-4şi al laboratorului spaţialSaliut-6) şi continuând cu pilotul-cosmonaut al URSS Leonid Ivanovici Popov (comandantul navei cosmice Soiuz 40), respectiv cu cosmonautul-cercetător al navei cosmice Soiuz 40, Dumitru Prunariu, locotenent-major inginer, cetăţean, la acea dată, al Republicii Socialiste România.

     I-am amintit aici pe toţi cei patru aşi ai Cosmosului din acea misiune istorică nu doar din considerente ce ţin strict de deontologia profesională, ci şi pentru un aspect oarecum... straniu, ca să nu-l numim altfel, care are ca punct de plecare un amănunt aparent banal în viziunea unui civil oarecare;nu însă şi în ochii unor militari, cu atât mai mult în cazul unor eroi veritabili, pentru care, fie şi simbolic, orice gest de genul celor la care vom face referire în continuare poate avea o importanţă cu totul deosebită. Povestea are în centrul ei autografele de pe capsula navei Soiuz 40, aflată azi la Bucureşti. Concret, autografele pe care le poate vedea astăzi pe capsulă orice vizitator al Muzeului Militar nu mai sunt cele iniţiale, date în ziua aterizării în stepa kazahă (vineri, 22 mai 1981). Scrise cu cretă şi neprotejate cu substanţă fixativă, ele au dispărut cu timpul. Au fost însă reaşezate pe capsulă atât în mai 1991 (deci la zece ani de la eveniment), cât şi în 2001, dar numai de către Popov şi Prunariu.

SURSA:

Historia.ro.



A.C.