Proiect de lege pentru creşterea vârstei de pensionare la poliţişti şi militari

Proiect de lege pentru creşterea vârstei de pensionare la poliţişti şi militari

Un senator social-democrat vrea să îi scoată la pensie mai târziu pe poliţişti şi militari, adică să crească limita de vârstă de la 45 la 50 de ani. O să avem poliţişti bătrâni şi gardieni de penitenciare obosiţi, dacă se întâmplă aşa, prevăd sindicaliştii din domeniu.
În Belgia, Franţa şi Germania, cadrele militare ies la pensie cel mai devreme la 52 de ani. Cu acest argument, plus lipsa de personal de la noi, senatorul social-democrat Liviu Brăiloiu propune ca militarii si politistii sa lucreze mai mult. "Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40. Înteleg, sunt condiţii grele de muncă, dar şi în viaţa civilă sunt sectoare de activitate cu condiţii mult mai grele", spune deputatul PSD.

Vestea i-a necăjit şi mai mult pe poliţişti şi gardienii de la penitenciare. Zilele trecute au protestat în faţa parlamentului ca să afle senatorii şi deputaţii că sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Acum, adaugă pe lista şi creşterea vârstei de pensionare. Supăraţi, îi acuză pe politicieni că nu ştiu cât de grea şi solicitantă este munca din apărare.

Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor: "Era necesară o discuţie cu noi, cu sindicatele, pentru că ei nu înţeleg sistemul, sau măcar să negociem." În sprijinul ideii de a creşte vârsta de pensionare pentru poliţişti şi militari, senatorul PSD care propune legea, adaugă şi compensaţii: două procente în plus la pensie, pentru fiecare an lucrat suplimentar.

A.C.