Vremea trece de la o extremă la alta! Când se întoarce frigul - Prognoza până vineri

Vremea trece de la o extremă la alta! Când se întoarce frigul - Prognoza până vineri

Vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie, în nordul, estul şi centrul ţării, iar noaptea, posibil şi în sud-estul extrem. În zona montană, local, precipitaţiile vor fi mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, unde la rafală se vor depăşi viteze de 60...70 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, dar trecător şi la cote mai reduse şi în sud-vest şi pe arii restrânse în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade. Mai ales la începutul intervalului, în zonele joase de relief, pe suprafeţe mici va fi ceaţă.

Prognoza meteo pentru joi, 21 februarie

Vremea se va răci uşor, însă în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. În vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării cerul va fi mai mult noros, iar izolat ziua şi pe arii extinse noaptea se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, iar la munte mai ales sub formă de ninsoare şi lapoviţă. În a doua parte a nopţii în estul şi sud-estul Transilvaniei, precum şi în nordul Moldovei, treptat, vor predomina lapoviţa şi ninsoarea. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar pe arii restrânse, în a doua parte a intervalului, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi ziua, în Moldova, la munte (mai ales pe creste) şi doar pe suprafeţe mici şi la cote mai reduse în celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 13 grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 4 grade.

VREMEA. Prognoza meteo pentru vineri, 22 februarie

Vremea va continua să se răcească, astfel că temperaturile diurne vor deveni apropiate de cele specifice perioadei, iar cele nocturne vor fi mai coborâte decât acestea. În prima parte a zilei cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, apoi aria de nebulozitate şi de precipitaţii se va restrânge treptat către regiunile sudice.

La munte, în jumătatea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei va predomina ninsoarea, în Banat, Crişana şi Maramureş ploaia şi lapoviţa, iar în restul teritoriului ziua va fi ploaie şi lapoviţă, iar din orele serii treptat vor predomina ninsorile. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării şi va avea viteze mai mari la munte, mai ales la altitudini mari, unde va viscoli ninsoarea.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 0 şi 9 grade. Noaptea local va fi ger mai ales în nordul şi în centrul ţării, iar minimele termice se vor încadra între -12 şi -2 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -20 de grade.

A.C.