Opera Braşov se pregăteşte de turneul european

Opera Braşov se pregăteşte de turneul european

În aceste zile, colectivele artistice - o parte din soliştii, orchestra şi corul - ale Operei Braşov pregătesc turneul european ce va avea loc în perioada 16 - 28 martie 2019, în Austria şi Germania. Opera "Carmen" de G. Bizet şi o Gală de Operă sunt cele două spectacole de amploare pe care artiştii noştri le vor prezenta pe 12 scene din Europa. Turneul se desfăşoară în parteneriat cu Agenţia de Impresariat Artistic "Schlote Productions Salzburg".
În timpul turneului, activitatea Operei Braşov continuă cu reprezentaţia celei mai recente premiere de balet - "Tanzen mit Mozart", pe muzică de W.A. Mozart, sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 18.30, cu noul proiect artistic recent inaugurat - "Salonul Muzical al Operei" - în datele de 15 şi 23 martie 2019, de la ora 17.00, iar la finalul lunii martie, cu recitalul extraordinar intitulat "Repere sentimentale", sâmbătă, 30 martie 2019, de la ora 18.30, susţinut de soprana Madeleine Pascu (Opera Naţională Bucureşti), baritonul Ionuţ Pascu şi chitaristul Bogdan Mihăilescu.

A.C.