Uniunea Scriitorilor din România împlineşte 70 de ani. Momentul, marcat în cadrul Târgului de Carte şi Muzică Libris
Uniunea Scriitorilor din România - 70, în cadrul Târgului de Carte şi Muzică Libris. O întâlnire onorată de criticul Răzvan Voncu, redactor-şef al publicaţiei "România literară" şi director de programe externe al Uniunii Scriitorilor din România, de poetul Ion Cristofor, membru în Comitetul Director al USR din partea filialei Cluj, de alţi scriitori clujeni: Ion Mureşan, Florina Ilis, Hanna Bota, Andrea H. Hedeş, Victor Constantin Marutoiu, Vasile George Dâncu şi de membri ai filialei Braşov din diferite centre culturale ale ţării. "Pe 25 martie 2019, Uniunea Scriitorilor din România împlineşte 70 de ani. Într-un fel e impropriu să vorbeşti despre cei 70 de ani ai uniunii, în condiţiile în care ea este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (SSR), înfiinţată în 28 aprilie 1908. Coborând mai adânc în istorie, societăţile literare de la 1821, 1827, 1831, Asociaţia Literară Română de la 1848, Societatea Literară Română de la 1866, devenită ulterior Societatea Academică Română (în 1867) şi mai apoi Academia Română (în 1879) sunt paşii pe care i-au parcurs, în intenţia închegării într-o organizaţie obştească, scriitorii veacului al XIX-lea. Revenind la apele tulburi ale anului 1949, când societatea scriitoricească a primit actualul nume în urma fuziunii SSR cu Societatea Autorilor Dramatici şi cu Uniunea Scriitorilor Maghiari din România, demn de menţionat e faptul că s-au înfiinţat, la aceeaşi dată, 25 martie, cinci filiale în ţară: la Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş."
Autor: Adrian Lesenciuc - Președintele Filialei Brașov a Uniunea Scriitorilor din România
Fotografii: Ileana Gafton Dragos