Cireşii înfloriţi, o afacere de 5 miliarde de euro pentru Japonia

Cireşii înfloriţi, o afacere de 5 miliarde de euro pentru Japonia

Când înfloresc cireşii, în Japonia este un vârf de sezon turistic. Această perioadă generează în economie peste 5 miliarde de euro. Fenomenul spectaculoşilor pomi înfloriţi atrage mulţi turişti, veniţi adesea de foarte departe: magnetul este sakura, adică cireşii în floare ai Japoniei, care fac din peisaj un ocean de ramuri înflorite, ce se întinde cât vezi cu ochii. Primăvara, în arhipelagul nipon, este momentul care aduce foarte multă exaltare. Tocmai de aceea, la modul foarte serios, se încearcă să se facă tot felul de predicţii în legătură cu momentul când cireşii vor începe să înflorească şi când vor fi în plenitudinea splendorii lor.

Sosirea şi durata acestei perioade speciale depinde de regiune şi de an, de climă, evident, însă înflorirea cireşilor are loc în general de la sfârşitul lunii martie până la mijlocul lui aprilie şi se poate prelungi chiar până la începutul lunii mai, indică site-ul Oficiului Naţional pentru Turism al Japoniei.

Circa 63 de milioane de persoane au călătorit în 2018 spre Japonia sau în interiorul Japoiei pentru a observa fenomenul, a estimat Universitatea din Kansai, citată de Bloomberg. Beneficiile economice legate de acest sezon turistic s-ar ridica la peste 5 miliarde de euro, potrivit cifrelor furnizate anul trecut de un profesor emerit în economie al acestei universităţi. Primăvara, în arhipelagul nipon, este momentul care aduce foarte multă exaltare. Tocmai de aceea, la modul foarte serios, se încearcă să se facă tot felul de predicţii în legătură cu momentul când cireşii vor începe să înflorească şi când vor fi în plenitudinea splendorii lor. Sosirea şi durata acestei perioade speciale depinde de regiune şi de an, de climă, evident, însă înflorirea cireşilor are loc în general de la sfârşitul lunii martie până la mijlocul lui aprilie şi se poate prelungi chiar până la începutul lunii mai, indică site-ul Oficiului Naţional pentru Turism al Japoniei.

Sunt trei mari sezoane turistice în Japonia: toamna, odată cu jocul fantastic de culori pe care îl dau frunzele, vara, când e anotimpul marilor vacanţe şi primăvara, când, în mod tradiţional, aprilie este una dintre lunile în care se înregistrează cei mai mulţi turişti. Iar ceea ce atârnă în balanţă pentru această alegere sunt, fără îndoială, cireşii şi coroanele lor ce par nori coborâţi pe Pământ. Cum de a devenit însă această perioadă atât de populară în Japonia? În primul rând, este peisajul care este pus în scenă cel mai des în cultura pop, în animaţii, în jocurile video. Este o perioadă specială a anului şi pentru că începe un nou an fiscal, începe şcoala şi este un moment în care mulţi tineri se angajează.

Dar mai există şi o altă cauză a creşterii simţitoare a turismului în sezonul sakura, în ultimii ani: este efectul reţelelor sociale. Toată lumea vrea să aibă imagini pe Facebook sau Instagram cu cireşii în floare ai Japoniei. Potenţialul fotogenic al unei destinaţii devine pentru tot mai mulţi turişti un criteriu de selecţie a vacanţei: cât este de "instagramabil" respectivul loc? Cireşii în floare ai Japoniei sunt, fără îndoială.

A.C.