Azi e "Marţea cu plăcinte", la Juni

Azi e "Marţea cu plăcinte", la Juni

Grupul Junilor Tineri, impreuna cu Uniunea Junilor din Scheii Brasovului, îi invită, astăzi, pe braşoveni, în Piata Unirii la "Marţea cu plăcinte", de la ora 17:00.

Junii Tineri vor juca hora dar şi alte jocuri tradiţionale, dar vor şi putea savura plăcintele pe care aceştia în mod tradiţional le oferă participanţilor contra unei donatii pentru grup.
"Marţea cu plăcinte este un vechi obicei, care a fost reluat în ultimii ani. In trecut, junii tineri urcau pe Coasta Prundului împreună cu familiile, unde, după ce jucau hora Junilor şi aruncau pe rand buzdganul, se ospătau cu plăcinte cu brânză şi cu fructe şi beau din vinul oferit de vătaf. Acest obicei nu era o serbare câmpenească, ci mai curând o strângere de fonduri pentru ziua de "călări" din Duminica Tomii.", anunţă reprezentanţii Junilor.

C.P.
Foto: Mircea Tomescu