Sibiul îşi prezintă cultura gastronomică plină de gust cu ocazia Summit-ului european

Sibiul îşi prezintă cultura gastronomică plină de gust cu ocazia Summit-ului european

În anul în care regiunea Sibiu deţine titlul de Regiune Gastronomică Europeană, oraşul a primit deosebita onoare de a găzdui Summit-ul şefilor de Stat şi Guvern din Uniunea Europeană. Primăria Municipiului Sibiu prezintă oaspeţilor oraşului şi invită publicul larg să cunoască gusturile Sibiului prin intermediul a două evenimente de cultură gastronomică în perioada 8-12 mai. Acestea vor prezenta atât tradiţiile gastronomice ale acestei zone, cât şi priceperea maeştrilor bucătari locali în a combina trecutul cu prezentul.

În perioada 8 - 12 mai, pe strada Cetăţii sunteţi invitaţi la Sibiu Summit of Taste, o reuniune culinară a tuturor celor 28 de state ce alcătuiesc Uniunea Europeană. O echipă condusă de şase maeştri bucătari în arta culinară vor pregăti pentru toţi oaspeţii 28 de feluri de mâncare, reprezentative pentru fiecare ţară europeană în parte. Printre altele, veţi putea savura supa de usturoi din Cehia, supa pescarului din Oostende - Belgia, puiul piri-piri portughez sau iahnia de mazăre numită Erwtensoep în Olanda. România va fi reprezentată la înălţime de gustul tradiţional al tochiturii munteneşti. Preparatele vor fi gătite într-un spectacol de live cooking în care va fi explicat modul de preparare a fiecărei reţete, rezultatul urmând a fi degustat de public. Demonstraţiile de gătit live vor avea loc zilnic, între orele 15 şi 20. Alături de show-ul culinar internaţional, maeştri bucătari sibieni vor pregăti o seamă de reţete, reinterpretate cu ingrediente locale, cum ar fi scoici de Marea Neagră cu slănină afumată, ceafă de taur sau friptură de miel la sobă. În cadrul evenimentului găzduit de strada Cetăţii vor mai fi organizate un aprozar cu fructe şi legume crescute la ţară, o florărie, ce va transforma strada într-o adevărată grădină şi mai multe standuri în care producătorii locali vor prezenta produsele sibiene.

În 8 şi 9 mai, strada Turnului se animă cu un Pop-Up Food Market, o reuniune gustoasă de produse gastronomice locale. Vizitatorii vor avea ocazia să povestească direct cu producătorii, să afle informaţii despre modul de cultivare al fructelor şi legumelor, să afle secretele din spatele reţetelor sau chiar să afle povestea, oportunităţile şi provocările care fac parte din activitatea unui producător local.

Locaţia va fi împărţită în trei zone distincte: una în care producătorii vor prezenta preparate locale, a doua în care vor fi prezentate produse proaspete din regiune şi o a treia, în care bucătarii vor prepara pe loc reţete sibiene. De la clătite cu brânză de burduf la patiserii cu brânză din Jina, preparate calde la ceaun sau gogoşi cu gemuri şi dulceţuri locale, oaspeţii vor avea ocazia să vadă întreaga dimensiune gastronomică a regiunii Sibiu. Vizitatorii vor putea pleca acasă cu mezeluri produse în Sibiu, brânzeturi locale, vinuri de la crama Gorgandin sau miere din zona Văii Hârtibaciului.

Ambele evenimente culinare sunt deschise publicului între orele 10 şi 23.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Sibiu, prin Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

A.C.