Spionii români din Potcoava Naţiunilor Unite

Spionii români din Potcoava Naţiunilor Unite

Pierderea postului de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în mandatul 2020-2021, constituie, în plan diplomatic, un eşec major al guvernării Dăncilă. Presa centrală şi analiştii politici speculează că Estonia a obţinut această victorie, în faţa României, din cauza intenţiei declarate de guvernanţii noştri de a muta ambasada la Ierusalim. Astfel, odată cu votul statelor arabe, România şi-a pierdut şi locul în "Potcoavă", aşa cum mai este denumit de funcţionarii internaţionali, cel mai puternic organism din cadrul Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate al ONU. România a mai ocupat poziţia de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 şi 2004-2005.

Din respect pentru adevăr, dar mai ales pentru informarea corectă a generaţiilor viitoare, vă prezentăm în premieră câteva imagini din istoria recentă a României, însoţite de explicaţiile de rigoare. Mai precis, din anul 1976, când, timp de o lună, spionajul extern românesc s-a aflat la conducerea Consiliului de Securitate al ONU. Având în vedere că diplomaţia şi serviciile secrete nu s-au schimbat prea mult de atunci, vă puteţi face o idee despre ceea ce se petrece în zilele noastre, înlăuntrul Naţiunilor Unite. Din spusele unor foşti funcţionari internaţionali, care activau la ONU în 1976-1977, imaginile pe care vi le prezentăm în continuare au fost făcute în timpul şedinţelor consiliului, de fotografii instituţiei, agenţi FBI sub acoperire.

"La ONU te filmează tot timpul. Tot ce se face în ONU este pentru eternitate, începând cu 1945. Și eu am rămas în istoria omenirii. Totul se filmează, se fotografiază, se înregistrează. Poza cu Datcu a făcut-o un chinez-american la ONU. ONU avea securitatea lui internă. De fapt, foşti poliţişti şi ofiţeri FBI americani. Noi nu eram acreditaţi în SUA. Pentru noi SUA era doar ţară gazdă. Ne respectau statutul diplomatic internaţional, în calitate de ţară gazdă. La fel se întâmpla cu diplomaţii acreditaţi la ONU Geneva sau AIEA Viena.", povesteşte fostul agent al Departamentului de Informaţii Externe (DIE) la New York, Emilian Andreescu. Consiliul de Securitate recomandă admiterea statului Samoa de Vest în Naţiunile Unite

UN 133390 Naţiunile Unite, New York, 1 Decembrie 1976

Consiliul de Securitate a votat în unanimitate în această dupăamiază recomandarea de admitere a statului Samoa de Vest în ONU.

În şedinţa de dimineaţă, Consiliul a adoptat un draft de rezoluţie recomandat într-un raport înaintat de către Comitetul Consiliului pentru admiterea de noi membri, care se referea la aplicaţia statului Samoa de Vest.

Ion Datcu (România), preşedintele Consiliului, poate fi văzut făcând apel la ordine.

Pentru conformitate : Naţiunile Unite/T.Chen ARA



În imagini apar, în ordine, ambasadorul la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă organizaţia Naţiunilor Unite, Ion Datcu, preşedintele Consiliului de Securitate, adjunctul său, generalul DIE Gheorghe Aurel, ofiţer acoperit şi locotenent major Emilian Traian Andreescu, ofiţer acoperit DIE (UM 0920/V2).



Foto 3. Consiliul de Securitate decide în unanimitate stabilirea comitetului de implementare a embargoului pe armament împotriva Africii de Sud.Preşedinţia Consiliului este asigurată tot de Datcu.



Cine sunt personajele centrale ?



Ion Datcu, ambasador la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă organizaţia Naţiunilor Unite în perioada 1972-1978 şi preşedinte al Consiliului de Securitate al ONU în Decembrie 1976. Retragerea acestuia de la post, imediat după defectarea generalului DIE Ion Mihai Pacepa, în SUA, vorbeşte de la sine despre statutul diplomatului român, de cadru acoperit, în spionajul comunist. Colegii celor pomeniţi mai sus afirmă că ambasadorul Datcu, care îşi luase maşină americană "de firmă", era într-o veşnică dispută cu adjunctul său generalul Gheorghe Aurel, care şi-a achiziţionat, şi el, un Mercedes verde metalizat. Fotografii realizate în aceeaşi perioadă îl prezintă pe Datcu la masă cu agentura DIE care spiona la New York şi Washington, sărbătorindu-l pe generalul Gheorghe Bolânu, şeful diviziei UM 0920/V3 (Contrainformaţii, Iredentism şi Emigraţie), la împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani. Bolânu a fost descălecat şi el cu ocazia defectării generalului Pacepa, şi este, se pare, singurul şef de divizie în viaţă, dintre cei trei arhangheli DIE, cum erau denumiţi şefii diviziilor cele mai importante din cadrul UM 0920. O parte dintre ofiţerii de contrainformaţii prezenţi la masă au părăsit România imediat după 1990, punându-se în slujba fostului inamic.

Colegii acoperiţi ai ambasadorului Datcu, la New York, în 1972 : consilier diplomatic, general maior Ion Duma poreclit "Noni", schimbat în 1975 cu generalul Gheorghe Aurel. Consilier a mai fost şi generalul Vasile Angelescu, şeful rezidenţei DIE de la New York, tatăl veşnicului locatar al Cotrocenilor, Gheorghe Angelescu. Noni era un personaj rafinat, fiind vreme îndelungată trimis la post la Londra. Era ardelean, iar gurile rele din MAE spuneau despre el că nu avea studii superioare. Din partea Diviziei V2 era trimis la New York şi ofiţerul "D" Coroianu. Generalul Aurel Florea, nume conspirativ Dan Sever, a fost trimis la New York în perioada ’77-‘78.

O fotografie istorică îi prezintă pe membrii Misiunii Permanente (DIE) a României la ONU - New York, sâmbătă 25 octombrie 1977- Upstate New York - Exit 4. Toţi, ofiţeri acoperiţi în Cadrul Departamentului de Informaţii Externe, UM 0920. Rândul de sus, personajul cu pălărie, lt. major Emilian Traian Andreescu, pe rândul de jos, bărbatul îmbrăcat cu haină de piele şi cu ţigara între degete, Teodor Meleşcanu. Ceilalţi ofiţeri DIE sau diplomaţi: Nicolae Chiroiu, Ion Goriţă, Mitică Roşu, George Cartas, Dragoş Şerbănescu, soacrele şi soţiile unora dintre ei.



Aurică de la Cornu



Generalul DIE Gheorghe Aurel, "Aurică" pentru prieteni, şi-a început cariera de externist "la post" în Grecia, alături de soţia sa, magistratul maior DIE, Emilia Gheorghe. Având în vedere gradul, funcţia şi fidelitatea faţă de partid, Gheorghe Aurel s-a ales cu două apartamente în blocul vechi de pe strada Arghezi, vizavi de fostul sediu al ambasadei SUA, lângă fosta policlinică Batiştei. Aflate la acelaşi etaj, un apartament în care locuia familia Gheorghe avea cinci camere, iar celălalt numai două camere. Se pare că spaţiul era prea mic pentru un general atât de mare, aşa că, imediat ce a fost trimis de Securitate la post, Gheorghe Aurel a demarat construcţia unei vile în satul Cornu. Ridicat în grad de general la data de 23 august 1973, Gheorghe a sărbătorit evenimentul la noul său post de la New York. După Revoluţia din Decembrie 1989, familia Gheorghe a mai achiziţionat un apartament la etajul nouă al unui bloc amplasat lângă fosta casă de cultură "Înfrăţirea între Popoare".

Aurică era programat pentru retragerea de la post din anul 1977. Pregătirea înlocuitorului era de durată. Fuga generalului DIE, Pacepa, un an mai târziu, nu a făcut decât să-i grăbească întoarcerea. Gheorghe Aurel a avut grijă să-şi aducă în spionajul extern toată familia. “Generăleasa" Emilia, soţia lui Aurică, avea gradul de maior la DIE şi era la bază procuror. În 1977, Emilia conducea Biblioteca Română de la New York. Ginerele, Dan Georgescu (căsătorit cu Luminiţa), de formaţie inginer, a terminat şcoala militară de ofiţeri de Securitate la Grădiştea în 1973. A făcut şi cursuri la Brăneşti şi a fost repartizat la unul din birourile DIE de la “Bancă", în sediul Departamentului de Informaţii Externe de pe strada Batişte, unde a şi depus jurământul. După Revoluţie, Georgescu a lucrat la SRI, Direcţia Antitero, inginer electronist la Aeroportul Otopeni. Era responsabil cu porţile de acces cu detectoare. A fost trecut în rezervă cu gradul de colonel, apoi a dezvoltat o afacere privată.

Fiica generalului, Luminiţa Gheorghe (viitoare Georgescu), era ţinută la ONU pe post de traducătoare, apoi a fost trimisă la cursuri la Universitatea Columbia, fiindcă dădea bine la CV. La Universitatea Columbia şi-au luat mulţi externişti diplome în acea perioadă, dar cu mare fereală, să nu afle partidul. Învăţătura americană nu prea se potrivea cu doctrina predată de comunişti la Academia Ştefan Gheorghiu. Anii ‘90 o găsesc pe Luminiţa angajată la trustul de presă “R", care deţinea cotidianul România liberă. La vremea aceea, doamna Georgescu se judeca de zor cu mama ei Emilia pentru conacul de la Cornu.



O familie de agenţi



În planul trei, în fotografiile originale de la ONU, apare locotenentul major Emilian Traian Andreescu, ofiţer “D" al UM 0920, trimis la post la New York după un scurt stagiu de coordonator pe spaţiu, la divizia V2 Spionaj Politico-Economic pe America de Nord şi restul lumii din strada Mătăsari. Andreescu, a “cercetat" la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York, mai mult de şapte ani. Fostul ofiţer “D" lucra sub acoperirea Institutului pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaţionale (viitorul Institut de Economie Mondială). În 1973, după uzanţele vremurilor, Emil a fost căsătorit de DIE cu Mariana, o frumuseţe de origine maghiară. Iniţial, Andreescu a coordonat spionajul pe spaţiul nord-american din sediul V2 de pe Mătăsari, din biroul de la etajul unu cu vedere pe colţ, în intersecţie, unde a avut acces la mare parte din agentura creată de înaintaşii săi pe SUA. Fiind cunoscător de mai multe limbi străine şi absolvent al facultăţii de Comerţ Exterior, Andreescu este trimis împreună cu soţia la ONU. O prezenţă plăcută şi elegantă, Mariana avea misiunea de a culege informaţii din diaspora maghiară de la New York. Tot ea traducea interceptările în limba maghiară, făcute de cifrorii reprezentanţei. În urma trădării generalului Pacepa şi a colegului Horodincă, Andreescu fost retras şi înlocuit cu alt defector celebru, Liviu Turcu.

Andreescu Traian Ion Emilian, pe numele său complet, se trage dintr-o familie de boieri gorjeni, bunicul său Ion Andreescu fiind un cunoscut om de afaceri în Bucureştiul interbelic, iar tatăl Gheorghe, un medic cunoscut, fost director al SANEPID. Andreescu a avut o copilărie şi o adolescenţă lipsite de griji. A terminat liceul Petru Groza (actualul Colegiu Tudor Vianu) alături de odraslele protipendadei comuniste a anilor ’60.

Diplomatul Andreescu apare deseori în presa vremii, susţinând discursuri la ONU pe diverse teme. Subiectul preferat de organele de partid şi de stat fiind “cursa înarmărilor, pacea şi securitatea", aşa cum reiese dintr-o ştire publicată în cotidianul România liberă la data de 30 noiembrie 1976. Andrescu a activat în cadrul Consiliului de Securitate ONU în perioada 1976-1978, în Comisia a I-a şi a II-a a Adunării Generale ONU, în Comisia pentru pentru codul de conduită al companiilor transnaţionale sau în Comitetul pentru explorarea cosmosului în scopuri paşnice. Locotenentul major Emilian Andreescu a reprezentat România şi la Conferinţa ONU asupra Dreptului Mării, unde a avut colegi celebri ca Teodor Meleşcanu sau Lazăr Comănescu (vezi foto de grup). Astăzi, Emil se zbate în sărăcie, aproape orb şi este batjocorit de autorităţi.

Eduard Ovidiu Ohanesian