Dan Barna dă startul la Braşov strângerii de semnături pentru candidatura la aelgerile prezidenţiale

Dan Barna dă startul la Braşov strângerii de semnături pentru candidatura la aelgerile prezidenţiale

Am primit la redacţie următorul comunicat de presă al USR :
,,Vineri dăm startul campaniei de strângere a semnăturilor necesare pentru candidatul Alianţei USR PLUS la alegerile prezidenţiale, preşedintele USR, Dan Barna. Acesta va candida în tandem cu Dacian Cioloş, preşedintele PLUS, ca propunere pentru demnitatea de prim-ministru.

Vă invităm să fiţi alături de noi mâine şi în fiecare zi, timp de o lună, pentru a susţine, prin semnăturile voastre, candidatul Alianţei USR PLUS. De asemenea, puteţi descărca formularul de semnături de pe site-ul http://www.danbarnapresedinte.ro.

La fel ca în campania pentru alegerile europarlamentare, vom fi zi de zi în stradă, pentru a vorbi cu oamenii şi pentru a le arăta că avem şi puterea şi energia să construim alături de ei România pe care o merităm.

"România trebuie să devină o ţară în care să ne dorim să trăim, o ţară din care tinerii să nu mai dorească să plece. Vrem să câştigăm alegerile prezidenţiale, dar vrem să câştigăm şi alegerile locale şi pe cele parlamentare. Vrem să înnoim România. Vom clădi un stat în care nimeni să nu mai fie deasupra legii, un stat în care instituţiile să fie funcţionale, în care să ocupi o poziţie de responsabilitate doar pe bază de merit, nu cu pile, cunoştinţe, relaţii. Avem nevoie să întărim statul, să recâştigăm încrederea cetăţenilor şi, mai ales, avem nevoie să construim o Românie şi o societate care să producă bunăstare şi prosperitate pentru români. Am mare încredere în cetăţenii României şi sunt sigur că vom merge împreună la victorie, pentru că miza reală este ca România să se schimbe", precizează Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la preşedinţia României.

Legea electorală prevede că este nevoie de minim 200.000 de semnături la nivel naţional, dar ne propunem să strângem cel puţin 300.000, pentru a ne asigura că, în urma verificărilor, vor rămâne suficiente semnături valide.
D.R.