S-a stins Mircea Sevaciuc, membru fondator al ,,Mişcării 15 Noiembrie"

S-a stins Mircea Sevaciuc, membru fondator al ,,Mişcării 15 Noiembrie"

A plecat dintre noi, luni, 12 august, Mircea Sevaciuc, membru fondator al ,,Mişcării 15 Noiembrie" şi primul preşedinte al acesteia, unul dintre cei mai înflăcăraţi luptători anticomunişti.
A fost mereu în prim planul luptei cu sistemul privilegiat, care i-a scos în faţă pe cei care au slujit fostul partid comunist şi Securitatea. Mircea Sevaciuc a fost unul dintre cei 61 de novembişti judecaţi şi condamnaţi pentru că au avut curajul să strige în stradă, în plină dictură, "Jos Ceauşescu! Jos Comunismul!". Acestea au fost primele lozinci anticomuniste care s-au auzit la Braşov, cu doi ani înainte de căderea regimului Ceauşescu. Procesul manifestanţilor arestaţi în 15, 16 şi 17 noiembrie s-a desfăşurat în clubul uzinei, finalizându-se cu condamnarea celor arestaţi, la închisoare pe perioade între şase luni şi 3 ani. Mircea Sevaciua a fost unul dintre cei care au fost condamnaţi la un an şi şase luni şi închisoare.
Prin această plecare a lui Mircea Sevaciuc, lumea adevărată, care luptă pentru dreptate, pentru idealul afirmat, dar neîmplinit, la Revoluţie, suferă o grea pierdere.
Marţi, la ora 16.30, va avea loc priveghiul, la camera rece de la Biserica din Triaj, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la 13.30, la cimitirul aceleiaşi biserici.
Dumnezeu să l odihnească în pace!
Corona Press