Autobuzul etajat circulă, de azi, spre Poiana Braşov, pe Linia 20

Autobuzul etajat circulă, de azi, spre Poiana Braşov, pe Linia 20

Autobuzul etajat, care a fost preluat de RATBV SA de la Consiliul Judeţean, a fost introdus pe traseu. Pe traseul liniei 20, mai precis, care transportă turiştii şi braşovenii în Poiana Braşov.
,,După preluarea autobuzului de la CJ, am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii RAT cu privire la modul de utilizare a acestui autobuz. Având în vedere faptul că nu îl putem utiliza strict în scop turistic, pentru un tur al oraşului, din cauza gabaritului, consider că utilizarea lui pe linia de Poiană îmbină activitatea turistică cu nevoile de transport. Astfel le oferim ocazia turiştilor şi braşovenilor să se bucure de oraşul văzut de sus, în zona de belvedere, de aerul curat, dar şi de un mijloc de transport mai deosebit", a declarat primarul George Scripcaru.
Potrivit RATBV SA, autobuzul va circula în zilele de sâmbătă şi duminică, în zilele de sărbători legale, precum si in zilele in care se inregistreaza cerere pentru acest traseu.
Va circula in perioadele in care vremea va fi favorabila, daca va ploua, nu va fi permis accesul in partea de sus a autovehiculului.
Plecarile din Livada Postei se fac din oră în oră, la 9.20, 10.20, 11.20 şi aşa mai departe, până la 18.20.
Plecarile din Poiana Brasov sunt de la 9.50, 10.50, 11.50 şamd, până la 18.50.
Dupa ce a fost primit de RATBV, autobuzul a trecut prin mai multe operatiuni de revizii si reparatii, astfel ca acum corespunde din toate punctele de vedere pentru desfasurarea acestei activitati. Vehiculul, marca Irisbus, are 12,1 m lungime si 3,9 m inaltime. Are podea joasa pe toata lungimea, fiind usor accesibil pentru toate categoriile de calatori. Are 88 de locuri: 76 pe scaune si 12 in picioare. La etajul superior nu se permite calatoria in picioare si este obligatorie centura de siguranta.
Costul unui bilet este de 6 lei, preţul obişnuit pentru Linia 20. Abonamentele emise pentru acest traseu sunt valabile.

P.I.
FOTO: Primăria Braşov