Oficialităţile braşovene au inaugurat noul an de învăţământ

Oficialităţile braşovene au inaugurat noul an de învăţământ

Primarul George Scripcaru, cei doi viceprimari şi consilierii locali au participat astăzi la ceremoniile de deschidere a noului an şcolar din Braşov.
Primarul, împreună cu Inspectorul şcolar general, d-na Ariana Bucur, au deschis anul şcolar la Şcoala Gimnazială nr. 4 din cartierul Valea Cetăţii.
,,Dragi elevi, mă bucur să deschid oficial anul şcolar aici, alături de doamna inspector general şi cadrele didactice din această şcoală. Începând de astăzi, veţi păşi într-una dintre cele mai moderne unităţi de învăţământ din municipiul Braşov. Această investiţie a fost realizată cu sprijin din partea guvernului elveţian pentru ca elevii din această şcoală să beneficieze de cele mai bune condiţii de învăţare. Cam aşa trebuie să arate şcolile din Braşov şi sper să putem replica acest proiect la cât mai multe unităţi de învăţământ. Și pentru că într-o casă nouă este normal să ai şi mobilă nouă, am înlocuit tot ce înseamnă mobilier, dotări, logistică, echipamente, cu bani alocaţi de la municipalitate. Le urez copiilor şi cadrelor didactice un an şcolar bun, iar părinţilor, de asemenea, le doresc să se bucure de rezultatele pe care le au copiii la şcoală. Declar deschise cursurile anului şcolar 2019-2020", a spus primarul George Scripcaru.
Totodată, primarul a ţinut să menţioneze faptul că Municipalitatea derulează un proces amplu de lucrări de renovare la mai multe unităţi de învăţământ şi de construire a unor unităţi şcolare noi. ,,Derulăm aceste lucrări pentru că dorim să le asigurăm micilor braşoveni condiţii foarte bune în care să poată învăţa, iar părinţii să poată avea încredere şi siguranţă în procesul de învăţământ", a precizat primarul.
După festivitatea de deschidere, elevii, profesorii şi părinţii au fost invitaţi de către primar în noua şcoală reabilitată prin proiectul "Renovarea clădirilor municipale şi a şcolilor, utilizând tehnologii de construcţie inteligente în municipiul Braşov", în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano - Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse (PCER). Valoare investiţiei la această şcoală a fost de 2,5 milioane lei, din care, cea mai mare parte, 85%, a fost asigurată de partea elveţiană.*
La final, primarul a reamintit de programul pilot al Municipalităţii de transport al elevilor, precum şi de catalogul electronic: ,,De mâine introducem autobuze speciale pentru transportul elevilor de şcoală primară către Centrul istoric, într-un proiect-pilot pe care îl avem cu Școala nr 6 şi Colegiul Honterus, proiect pe care dorim să-l extindem şi la celelelate unităţi de învăţământ din zonă, respectiv Apriliy Lajos, Andrei Șaguna, Andrei Mureşanu şi Maria Baiulescu. Ne propunem să transportăm elevii din cartiere către aceste instituţii de învăţământ, pentru a crea o facilitate pentru copii şi părinţi, dar şi pentru a reduce blocajele din trafic şi pentru un mediu mai curat. Tot de anul acesta am introdus şi catalogul electronic, în care părinţii vor avea acces la datele şcolare ale copiilor lor, inclusiv note şi absenţe, şi cred că este important pentru părinţi să ştie acest lucru".

Viceprimarul Costel Mihai a participat la deschiderea anului şcolar la Şcoala Gimnazială nr. 1, iar viceprimarul Laszlo Barabas a deschis anul şcolar la Colegiul Naţional Aprily Lajos.
Odată cu deschiderea anului şcolar, primarul, viceprimarii şi consilierii locali au înmânat celor 2.186 de elevi din clasa pregătitoare şi celor 2.183 de elevi din clasa întâi primul ghiozdan oferit de Municipalitate. De asemenea, în următoarele zile, în cazul în care mai apar transferuri de copii de clasa pregătitoare sau clasa I din alte localităţi la şcolile din municipiul Braşov, şi aceştia vor beneficia de primul ghiozdan. După această perioadă, ghiozdanele rămase vor fi înmânate copiilor din cursul primar aflaţi în situaţii sociale speciale, din evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială.
"Sunt bucuros pentru că am ocazia să fiu astăzi alături de elevii din clasele pregătitoare, care păşesc în primul an şcolar, şi de cei din clasele I. Astăzi, eu, cei doi viceprimari şi consilierii locali am venit să le înmânăm celor mici primul lor ghiozdan. Acest program este finanţat de la bugetul local şi sunt convins că rechizitele care vin din partea noastră le vor aduce bucurie micuţilor elevi, la acest început din viaţa lor. Facem acest lucru pentru toţi copiii, pentru a le crea o bucurie şi a-i motiva la şcoală. Ca în fiecare an, începând cu anul 2010, elevii din clasa I şi, din anul 2015, cei din clasa pregătitoare, primesc din partea Primăriei şi a Consiliului Local un ghiozdan plin cu rechizite. Anul acesta, aproape 4.500 de copii au găsit pe bănci acest ghiozdan şi rechizitele", a declarat primarul George Scripcaru.

,,Primul Ghiozdan" este un program derulat de către Municipalitate începând din anul 2010 şi, la fiecare început de an, cei din clasa întâi au primit câte un ghiozdan cu rechizite. Începând cu anul 2015 acest program a fost extins şi la elevii din clasa pregătitoare.
Pentru acest an s-au achiziţionat un număr de 2.300 pachete pentru elevii din clasa pregătitoare şi un număr de 2.300 pachete pentru elevii din clasa I, valoarea acestora fiind de 254.541 de lei, fonduri alocate din bugetul local al Municipiului Braşov.
Pachetul cu rechizite şcolare "Primul ghiozdan" pentru elevii înscrişi în clasa pregătitoare în anul şcolar 2019-2020 conţine: caiete dictando 24 file (2 bucăţi), caiete matematică 24 file (4 bucăţi), caiet foaie velină A5 24 file, caiet biologie 24 file, bloc de desen A4 20 file (2 bucăţi), creioane negre (10 bucăţi), creioane colorate (1 set/12 bucăţi.), gumă, ascuţitoare, penar, acuarele, pensule (diferite mărimi), ghiozdan, planşetă, plastilină, coperţi caiet A5 (5 buc), copertă caiet biologie, hârtie glasată (1 set 10 file - 6 culori), carton colorat (1 set 10 file -6 culori), lipici tub (2 bucăţi), mapă plastic A4 cu şină, folie plastic transparentă protecţie pentru documente A4 (10 bucăţi), pungă cadou de hârtie.
Pachetul cu rechizite şcolare "Primul ghiozdan" pentru elevii înscrişi în clasa I în anul şcolar 2019-2020 conţine: caiete tip I 24 file (4 bucăţi), caiete tip II 24 file (2 bucăţi), caiete matematică 24 file (6 bucăţi), bloc de desen A4 20 file (2 bucăţi), caiet foaie velină A5 24 file, caiet biologie 24 file, creioane negre (10 bucăţi), stilou cu 24 de rezerve, pix cu cerneală specială - termosensibilă 0,7 mm, creioane colorate (1 set/12 bucăţi), gumă (2 bucăţi), riglă, penar, acuarele, pensule (diferite mărimi), ghiozdan, ascuţitoare, coperte caiet A5 (7 bucăţi), copertă caiet biologie, hârtie glasată (1 set, 10 file -6 culori), carton colorat (1 set 10 file - 6 culori), mapă plastic A4 cu şină, lipici tub (2 buc), folie plastic transparentă protecţie pentru documente A4 (10 bucăţi), pungă cadou de hârtie.
D.R.