Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu : ,, Le doresc copiilor şi tinerilor, încă elevi, să se bucure din plin şi de acest an şcolar"

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu : ,, Le doresc copiilor şi tinerilor, încă elevi, să se bucure din plin şi de acest an şcolar"

Prefectul Marian Rasaliu s-a prezentat la Colegiul Tehnic Energetic "Remus Răduleţ" din municipiul Braşov, pentru a fi alături de cursanţii aflaţi în număr mare la ceremonie, după care, alături de oficialul guvernamental, a asistat la festivităţile organizate de Colegiul Naţional "Aprily Lajos" Braşov şi de Colegiul pentru Agricultură şi Industrie Alimentară "Țara Bârsei" Prejmer.
"Începe un nou an şcolar, o zi plină de speranţe, cu proiecte de viaţă dintre cele mai îndrăzneţe pentru copiii de toate vârstele, proiecte care pot fi cu siguranţă realizate prin perseverenţă şi educaţie continuă. Cu emoţie şi nerăbdare, aşa este aşteptată, de regulă, prima zi de şcoală, poate şi a doua, apoi veţi intra în cursa pentru a asimila cât mai multe cunoştinţe, astfel încât să obţineţi cât mai multe note de 10, pentru că educaţia este cel mai important element care vă ajută să vă dezvoltaţi frumos, armonios. Dar indiferent de rezultatele voastre şcolare, vreau să vă asigur că noi, părinţii, vă iubim oricum. Pentru dascăli am un respect deosebit deoarece ei sunt cei care se străduiesc şi insistă zi de zi ca elevii lor - copiii noştri să facă performanţă, să ajungă oameni mari. De aceea, considerăm că prima zi de şcoală este una de sărbătoare. Urez succes tuturor în realizarea viselor, pentru că toate contribuie din plin la evoluţie", este mesajul transmis de prefectul Marian Rasaliu tuturor elevilor.
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, care a făcut o vizită şi la Grădiniţa Hepa din Braşov, le-a urat copiiilor, mai mici şi mai mari, să se uite cu drag la şcoală, la colegi, la dascali, să lege prietenii şi să ţină la echipă: "Le doresc copiilor şi tinerilor încă elevi să se bucure din plin şi de acest an şcolar, pentru că, dincolo de toate, avem nevoie ca ei să se simtă bine la şcoală, să aibă drag de învăţătură. Le transmit acest mesaj ca din partea unui om care a iubit şi iubeşte cartea. Știu, să iubeşti şcoala când eşti copil pare puţin cam greu. Însă eu, la vremea mea, asta am simţit şi mi-a fost de mult folos".
D.R.