Dezvoltarea şi digitalizarea sistemului de învăţământ, finanţată cu aproape 100 milioane euro fonduri europene

Dezvoltarea şi digitalizarea sistemului de învăţământ, finanţată cu aproape 100 milioane euro fonduri europene

Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene, a semnat, astăzi, la Palatul Victoria, două proiecte care sprijină dezvoltarea şi digitalizarea învăţământului. Astfel, alături de Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Valer-Daniel Breaz, ministru interimar al Educaţiei Naţionale, a semnat contractul de finanţare a proiectului "Sistem informatic de management al şcolarităţii - SIMS". Totodată, împreună cu Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Dinu Gheorghe, director al Agenţiei de Administrare a Reţelei Naţionale pentru Educaţie şi Cercetare, a semnat contractul pentru finanţarea proiectului "Platforma digitală cu resurse educaţionale deschise - Biblioteca virtuală". Valoarea totală a celor două contracte este de aproape 100 mil. euro.



"Vorbim astăzi de digitalizarea cu bani europeni a educaţiei, o manieră extrem de importantă de a investi fondurile de la Uniunea Europeană exact acolo unde avem mai mare nevoie, respectiv în viitorul copiilor noştri, în educaţia lor şi în tehnologii noi şi atractive, care pentru ei înseamnă o şcoală pe care să o aprecieze, să o înţeleagă şi să o iubească mai uşor", a declarat deputata PSD Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene în cadrul ceremoniei de semnare a proiectelor.



Despre "Sistem informatic de management al şcolarităţii - SIMS":

Proiectul va sprijini creşterea performanţelor învăţământului obligatoriu, prin diminuarea absenteismului, violenţei şi abandonului şcolar şi le va permite elevilor să aibă acces la un mediu online adecvat. Astfel, va fi creat, la nivel naţional, un sistem informatic eficient şi transparent, care le va permite tuturor celor care îl folosesc să se consulte şi să ia decizii coordonate.

De acest proiect vor beneficia:

250 instituţii de învăţământ;
180.000 profesori;
250.000 elevi;
vor fi create 2,5 milioane conturi pentru aparţinători (accesul părinţilor în sistem va fi posibil numai după înregistrarea unui cont de informare publica, la secretariatul şcolii);
vor fi create doua conturi de tip management/ unitate de învăţământ;
alte 5.000 conturi manageriale la nivelul inspectoratelor şi al ministerului.
Sistemul va putea fi folosit pentru a gestiona ciclurile primar, gimnazial şi liceal. Acesta va colecta în timp real date din şcoli şi le va raporta Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi instituţiilor centrale. Platforma va cuprinde date de gestiune a activităţii şcolilor precum note, frecvenţă, situaţie şcolară. Astfel, autorităţile le vor putea utiliza pentru a creşte calitatea învăţământului.

Beneficiar: Ministerul Educaţiei Naţionale

Perioada de implementare: 36 luni

Valoare totală: 47,63 mil. euro



Despre "Platforma digitală cu resurse educaţionale deschise - Biblioteca virtuală":

Cel de-al doilea proiect va sprijini dezvoltarea procesului educaţional modern. Proiectul va finanţa dezvoltarea unui sistemului informatic integrat, securizat, inteligent care va gestiona conţinuturi educaţionale. Acesta va fi o bibliotecă digitală de conţinuturi multimedia interactive şi un asistent inteligent de învăţare care oferă posibilitatea utilizării coerente, în relaţia directă profesor-elev, folosirea unor instrumente pentru învăţare, predare şi evaluare, moderne şi apropiate culturii digitale actuale.

Beneficiar: Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare

Perioada de implementare: 24 luni

Valoare totală: 49,54 mil. euro



Rezultate posibile:

Crearea unei platforme digitale cu resurse educaţionale deschise;
Dotarea unui număr de 5.400 şcoli gimnaziale cu kit-uri multimedia;
Instruirea a 4.000 profesori.


Cele două proiecte sunt finanţate prin intermediul Programului Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020.



Tot astăzi, ministrul Roxana Mînzatu, însoţit de o delegaţie MFE şi de Dl. Alexandru Potor, secretar de stat MFE, vor intra în dialog direct cu elevii Colegiului Naţional "Mihai Viteazul“ din Slobozia pentru a le prezenta cele două proiecte, beneficiile acestora şi rolul fondurilor europene în procesul educaţional din România.