Persoanele cu dizabilităti se tem că îşi vor pierde însoţitorii personali

Persoanele cu dizabilităti se tem că îşi vor pierde însoţitorii personali

Am primit la redacţie mai multe întrebări formulate de persoane cu dizabilităţi sau de către însoţitorii acestora, deoarece se tem că vor rămâne fără plata cuvenită pentru serviciile prestate de asistenţă personală pentru persoanele cu handicap. Spaima lor a venit ca urmare a unor ştiri apărute în mass-media naţională care informau asupra faptului că mai multor însoţitori personali li s-au desfăcut contractul de muncă, din lipsă de bani, după ce statul a pus "în cârca " primăriilor efectuarea acestor plăţi.
Sindicatul Persoanelor cu Dizabilităţi a confirmat faptul că există judeţe în ţară unde s-au făcut astfel de concedieri. Aşadar, temerea persoanelor cu dizabilităţi sau a asistenţilor personali este justificată.
Consiliul Naţional al Dizabilităţii, pe jar
Daniela Tontsch, preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor cu Dizabilităţi, vicepreşedinte al Asociaţiei Distroficilor Muscular din România, care are peste 1.300 de membri, toţi în scaun cu rotile, ne-a declarat: "Este o insultă la adresa acestor persoane care nu se descurcă fără însoţitor, pentru că depind să se îmbrace, să mănânce, să se spele, să iasă din casă, să ajungă la medic sau să îşi cumpere reţeta. Există situaţii în care însoţitorii nu au primit banii de cinci luni. Suntem îngrijoraţi şi tragem un semnal de alarmă ca această situaţie să nu se generalizeze în toată ţara. În mediul rural, primăriile sunt sărace şi nu au de unde plăti asistenţii personali."
La Braşov, situaţia sub control
Direcţia de Asistenţă Socială Braşov a anunţat că situaţia este sub control şi că banii pentru plata însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi sunt asiguraţi până la sfârşitul anului, aşa că nu trebuie să fie îngrijoraţi.
La rândul său, Ministerul Finanţelor a precizat că vor aplica sancţiuni celor care nu vor plăti dreptul persoanelor cu handicap pentru însoţitorii acestora.
Ileana Gafton Dragoş