Începe Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2019; primul spectacol, nemuritoarea operă ,,Carmen", de Bizet!

Începe Festivalul Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2019; primul spectacol, nemuritoarea operă ,,Carmen", de Bizet!

La Opera Braşov începe, în această săptămână, cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet 2019! Va fi o ediţie cu invitaţi remarcabili, titluri atrăgătoare, premiere! O lună de sărbătoare la Opera Braşov!
Primul eveniment al Festivalului este spectacolul cu opera "Carmen" de G. Bizet, ce va avea loc sâmbătă, 5 octombrie 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei. Faţă de programul anunţat iniţial, din cauza îmbolnăvirii, soprana Ana-Maria Donose (Opera Naţională Română Iaşi) ce urma să interpreteze rolul Micaela în "Carmen", va fi înlocuită de solista braşoveană, soprana Cristina Radu.
Nici o operă nu a atins performanţa popularităţii aşa cum a făcut-o "Carmen" pentru că are toate ingredientele succesului: o dramă puternică, personaje pasionale şi o poveste de dragoste. Scrisă pe un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée, lucrarea a avut premiera la "Opéra Comique" din Paris, pe 3 martie 1875, însă nu a fost deloc bine primită de către public pentru că etala personaje controversate şi încălca numeroasele convenţii ale vremii. Bizet s-a stins curând după premieră şi nu şi-a putut imagina triumful de care s-a bucurat, ulterior, partitura sa.
Acţiunea se petrece în sudul Spaniei, la Sevilla, iar opera spune povestea naivului soldat Don José, care cade în mrejele focoasei ţigănci Carmen. José îşi abandonează iubita din copilărie, pe Micaela, şi dezertează, dar îşi pierde iubirea lui Carmen în faţa fermecătorului toreador, Escamillo. José o va ucide pe Carmen într-o criză de gelozie. Zugrăvirea vieţii proletare, imoralitatea şi fărădelegile descrise, precum şi moartea tragică a personajului principal pe scenă, au deschis un teren nou în opera franceză, însă la vremea lor, au fost extrem de controversate. "Carmen" este o poveste plină de pasiune, seducţie şi trădare, în care partitura strălucitoare a lui Bizet evocă atmosfera încărcată a Spaniei, în melodii devenite celebre, de la seducătoarea "Habanera" până la Aria Toreadorului. Muzica din această operă este aclamată pentru strălucirea melodiei, armonia, atmosfera pe care o creează, orchestraţia, precum şi pentru abilitatea cu care Bizet a reprezentat muzical emoţiile şi suferinţa personajelor sale.
"Carmen" îi va aduce pe scena lirică braşoveană, ca invitaţi, pe trei din cei patru protagonişti principali ai lucrării: Sofiya Almazova (Rusia, foto) - Carmen, Cosmin Marcovici (Opera Naţională Română Iaşi) - Don José şi Jean-Kristof Bouton (Canada) - Escamillo. Cel de-al patrulea rol principal, Micaela, va fi interpretat de solista Operei Braşov, Cristina Radu. Alături de aceştia, în distribuţie, se vor găsi artiştii Operei Braşov: Nicoleta Chirilă - Frasquita, Cristina Roşu - Mercédès, Claudiu Bugnar - Remendado, Lorand Cristian - Dancairo, Ștefan Schuller - Zuniga, Paul Tomescu - Moralès. Solişti balet: Melania Condoiu, Cristina Rotundu, Claudiu Dane, Dorin Mirea. Îşi dau concursul Orchestra, Corul şi Baletul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc, iar regia artistic a spectacolului poartă semnătura lui Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garştea. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Silvia Papadopoulos. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.
Foto In Studio
D.R.