Corona Braşov, la un pas de victorie în faţa valoroasei CSM Bucureşti

Corona Braşov, la un pas de victorie în faţa valoroasei CSM Bucureşti

Echipa de handbal Corona Braşov a terminat la egalitate, 30-30 (15-15), meciul cu CSM Bucureşti, jucat în faţa unei săli arhipline. Echipa Braşovului, antrenată de Ion Crăciun, Marius Novanc şi Gică Anton a condus aproape toată durata partidei, uneori chiar şi şi la cinci goluri. Finalul de meci a fost însă extrem de echilibrat şi a fost deschis oricărui rezultat, însă din fericire, jucătoarele Coronei au reuşit să obţină un punct extrem de valoros în faţa unei echipe din a cărei componenţă fac parte numai jucătoare cu experienţă la nivel internaţional.
Pentru Corona au marcat: Laslo 10, Tirca 5, Bazaliu 4, Pavicevic 4, Gomes 3, Bucur 2, Buceschi 1, Neagu 1.
Declaraţii după meci:
Ion Crăciun (antrenor Corona): Nu am fost aproape de o mare surpriză, trebuia să câştigăm azi, dar ne mai trebuie ceva încredere, curaj şi finaluri de joc mai bine gestionate. Le mulţumesc fetelor pentru dăruirea pe care au arătat-o în azi. Într-adevăr, este CSM-ul, au jucătoare bune, jucătoare versate, cu experienţă dar le-am spus fetelor că dacă vor să ajungă sus, cu echipe d e acest gen trebuie să se bată. Din păcate, nu ne-am descurcat la o singură acţiune de-a lor: bloc plecare din pivot, acolo ne-au luat prim-planul tot timpul şi orice minge dată pivotului a fost în poartă. Dar mai muncim, mai creştem şi vedem ce va fi. Am scos totuşi un egal dar cred că el le va da mai multă încredere fetelor.
Cristina Laslo (Corona): Având în vedere că am jucat acasă şi le-am condus pe tot parcursul meciului, eu una nu sunt mulţumită cu acest egal, ne-am fi dorit o victorie. Personal, sunt dezamăgită, nu neapărat supărată, pentru că îmi doream victoria şi îmi doresc trei puncte de fiecare dată când echipa mea joacă, indiferent cu cine. S-au dat 30 de goluri şi de o parte şi de alta, aşa că suprinse am fost şi noi, şi ele, însă a fost un meci bun, dinamic, pe care mi-aş fi dorit să îl câştigăm.
Bianca Bazaliu (Corona): Nu a fost să fie azi trei puncte, ne mulţumim şi cu egalul, însă într-adevăr se putea şi o victorie pentru că am condus mai tot meciul. Am avut şi şase goluri la un moment-dat dar pe final ne-am pierdut puţin şi s-a ajuns la egal. Este foarte important totuşi că am terminat meciul sănătoase, sperăm ca şi Georgiana să fie ok. Acum ne adunăm toată energia pentru meciul de la Bistriţa din cupele europene, pe care vrem să îl câştigăm. Campionatul de anul acesta este unul palpitant, mă bucur că suntem acolo în frunte şi sper să o ţinem cât mai mult la fel.
Adrian Vasile (antrenor CSM Bucureşti): Ştiam dinainte că Braşovul este o echipă bună şi că este într-o formă foarte bună la acest început de sezon, cu multe jucătoare cu energie bună între ele, jucătoare de echipă naţională. În aceste condiţii, nu este corect să spunem că am întâlnit o echipă mică. Cred că sportul acesta nu este despre echipe mici sau echipe mari, ci despre oameni care încearcă să muncească la cel mai înalt nivel. Iar azi ambele echipe au încercat să facă tot ce au putut, aşa că le felicit pentru ceea ce au arătat azi.
Iulia Curea (CSM Bucureşti): Am ştiut că va fi un meci greu dar nu ştiu ce se întâmplă, în Liga Campionilor suntem mai motivate, iar în campionat nu. Nu este normal ce se întâmplă, nu avem voie să facem egal, nu avem nevoie să pierdem sau dacă pierdem, să o facem într-o manieră în care să se vadă că ne mişcăm mai bine în teren. Nu ştiu ce se întâmplă, dar ceva s-a întâmplat azi. Am luat foarte multe goluri, au fost şi ratări, nu mi-a plăcut nici mie cum ne-am mişcat azi. A fost un meci greu şi le felicit pe fetele de la Corona Braşov.
D.R.