Sancţiuni aplicate de Poliţia Locală Braşov

Sancţiuni aplicate de Poliţia Locală Braşov

În urma acţiunilor specifice, de menţinere a ordinii şi liniştii publice, desfăşurate pe raza municipiului Braşov, poliţiştii locali au aplicat, în cursul zilei de miercuri, 06.noiembrie, 64 de sancţiuni în valoare totală de 16.690 de lei, cetăţenilor care au fost surprinşi încălcâd legislaţia în vigoare.
De remarcat este faptul că, cele mai multe contravenţii s-au înregistrat la regimul rutier - mai mult de jumătate din totalul sancţiunilor (42) - însemnând încălcări ale prevederilor legale privind opririle, staţionările sau parcările. Astfel, normativele la care au fost sancţionaţi şoferii indisciplinaţi au fost: HCL 152/2005 privind reglementarea staţionării şi parcării pe domeniul public al Municipiului Braşov a vehiculelor de transport marfă şi călători, HCL 251/2007 - Regulamentul de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov sau Codul rutier.
Acesta este şi motivul pentru care Poliţia Locală Braşov le recomandă, din nou, şoferilor să respecte legislaţia în domeniu pentru a nu bloca circulaţia pe drumurile din municipiu, pentru a nu crea dificultăţi celorlalţi participanţi la trafic sau de a pune în pericol viaţa şi integritatea pietonilor.
D.R.