PSD Braşov: Proiectele Braşovului, pe primul loc: responsabilitate şi muncă pentru oameni!

PSD Braşov:  Proiectele Braşovului, pe primul loc: responsabilitate şi muncă pentru oameni!

În 2016, când noua echipă a PSD a ajuns în Parlamentul României, a pornit la drum cu o singură convingere: Că va face tot ce poate ca să contribuie cu munca şi ştiinţa la mai bunul mers al unor proiecte şi domenii.
Puterea unui singur deputat este limitată. De unul singur nu putea schimba o ţară peste noapte, dar împreună, ca echipă, parlamentarii PSD s-au bătut pentru legi şi investiţii în proiecte utile pentru cetăţeni.
Acum, parlamentarii social-democraţi de Braşov se pot uita în spate cu mândrie pentru că în urma activităţii lor au rămas lucruri folositoare, printre care o lege a muntelui, aşteptată de atâta vreme de fermierii din zonele montane.
Pentru prima oară în istorie, zona montană a beneficiat de o abordare specială din partea autorităţilor, abordare prin care un miliard de euro au fost rezervaţi unor obiective precum asigurarea şi valorificarea durabilă a resurselor muntelui, conservarea peisajului şi biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea activităţilor specifice zonei.
O altă victorie importantă o reprezintă înfiinţarea Centrul Regional al Agenţiei Zonei Montane de la Bran, prin intermediul căruia fermierii pot beneficia de fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea de unităţi de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor, pentru centre de procesare a laptelui sau de colectare/prelucrare fructe de pădure.
Și la nivelul Guvernului, interesele braşovenilor au fost pe masa miniştrilor. De la finanţarea proiectelor PNDL, fără a ţine cont de culoarea politică, până la finanţarea din fonduri guvernamentale a Aeroportului, o premieră pentru acest proiect.
Nu putem ,deci, să nu observăm cu tristeţe că în Programul de Guvernare al PNL Braşovul nu primeşte nici măcar un rând dedicat acestor probleme. Braşovul, un judeţ liberal, nu primeşte de la guvernul liberal nici măcar un strop de atenţie. Nimic!
Prin comparaţie, PSD a luptat mult mai mult pentru acest judeţ şi a făcut paşi înainte aşteptaţi de zeci de ani. A fost adoptată legea privind transferul terenului în vederea construirii Spitalului Regional şi a fost adoptat memorandumul pentru începerea lucrărilor. Pe de altă parte, tot guvernul Dăncilă a alocat fonduri guvernamentale pentru realizarea aeroportului, căruia i-au fost alocate şi fonduri europene. Vorbim de acelaşi aeroport pentru care Ludovic Orban nu a făcut nimic nici în perioada 2007-2008, când era ministru al Transporturilor. Nu a făcut nimic atunci, nu face nimic nici astăzi. Fonduri guvernamentale, aproape 1 miliard de lei, au ajuns în proiectele din tot judeţul, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru că la Bucureşti au fost oameni care să se lupte pentru proiectele Braşovului.
Iată ,deci, cum parlamentarii şi guvernul PSD au reuşit în ultimii ani să împingă în faţă problemele Braşovului şi să le găsească rezolvare. Aşteptăm ca acest lucru să se întâmple în continuare!

Articol comandat de Partidul Social Democrat - PSD
Executat de Fundaţia Umana-portal www.coronapress.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 31190008