21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

21 noiembrie  - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (în latină Praesentatio Beatae Mariae Virginis) este o sărbătoare închinată Fecioarei Maria, celebrată în Biserica Catolică şi în Bisericile Ortodoxe la data de 21 noiembrie.
Ovidenia, obrejania sau vovidenia (termen ce provine din slavonă, în care "văvedenie" înseamnă intrare) este vechea denumire a sărbătorii din calendarul ortodox, corespunzătoare cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prăznuită pe 21 noiembrie, în săptămâna de după începutul postului Crăciunului.
Sărbătoarea Ovideniei s-a suprapus pe ritualurile precreştine deschizătoare de iarnă, marcate de puterea luminii, a focului, a vederii şi a viziunii. În folclor se îmbină numeroase tradiţii păgâne, precum cele care susţin că în noaptea respectivă comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, iar fetele "văd" chipul ursitului în fântână, la lumina albă a unei lumânări. Oamenii de la ţară petreceau noaptea cu lumină, lumânări şi focuri aprinse şi făceau previziuni asupra vremii şi rodului noului an. Exista superstiţia conform căreia în această noapte vrăjitoarele ar "vedea cel mai bine", motiv pentru care fac farmece, descântă, ghicesc viitorul. De Ovidenie femeile dădeau de pomană "lumină de veci", pe motiv că lumânarea din această zi, dată de sufletul morţilor, mai ales pentru cei morţi fără lumânare, dar şi pentru cei vii, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
Sărbătoarea de Ovidenie marca împreună cu Filipii de toamnă, Noaptea strigoilor, Sântandrei (Sfântul Andrei) şi Sânnicoară (Moş Nicolae, Sfântul Nicolae) perioada de sfârşit de noiembrie şi început de decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului.
D.R.