Cătălin Botezatu, mărturisiri emoţionante despre lupta sa cu cancerul

Cătălin Botezatu, mărturisiri emoţionante despre lupta sa cu cancerul



La 52 de ani, Cătălin Botezatu a fost din nou faţă în faţă cu moartea şi a reuşit din nou să o învingă.

Creatorul de modă a fost operat de cancer la colon, boală pe care a mai tratat-o şi în 2010.

"Într-adevăr, în ultima perioadă, am trecut printr-o perioadă a vieţii mele extrem de grea, printr-o cumpănă fantastică, pentru că, aşa cum am povestit, am trecut razant, dar razant, pe lângă cea de care ne temem cu toţii, dar care, la urma urmei, face parte din acest circuit al existenţei noastre, moartea. Aşadar, mi-a fost greu, pentru că nu este uşor să afli dintr-odată - spun dintr-odată, pentru că eu sunt un om care se controlează permanent, aş spune că sunt obsedat de analize, şi de analize amănunţite - că am cancer. Stai liniştit aşa şi, dintr-odată, te trezeşti că, în urma unei simple analize şi a unui simplu apendic inflamat, afli că ai o tumoare de natură cancerigenă, ai cancer. Efectiv, în momentul acela, poate alţi oameni ar fi reacţionat negativ, ar fi plâns, ar fi urlat. Eu doar am întrebat: "Care e următorul pas? Pentru că eu cred că, în astfel de momente, oamenii trebuie să fie pozitivi şi să găsească soluţii. Eu nu am privit boala asta ca pe una fatală. M-am şi ferit să îi spun numele, spuneam că am nişte tumori, că sunt nişte celule rele, cred că era o formă de negare cumva în subconştientul meu.

M-am gândit că trebuie să fac ceva, absolut orice să înving boala, pentru că mai am multe de realizat. M-am gândit la proiectele mele, pe care nu le-aş putea duce până la capăt", a povestit designerul într-un interviu pentru VIVA.

A.C.