Povestea singurului avion de pasageri produs de România: O afacere cu spioni britanici, ambiţii exagerate şi un faliment inevitabil

Povestea singurului avion de pasageri produs de România: O afacere cu spioni britanici, ambiţii exagerate şi un faliment inevitabil

După 1970, Republica Socialistă România a decis să se alăture clubului exclusivist al ţărilor constructoare de avioane cu reacţie pentru pasageri. De observat însă că românii nu aveau nici bani, nici experienţă pentru un astfel de proiect. Existau două posibilităţi: fie să se creeze o societate mixtă, împreună cu un partener extern, care să fabrice un avion proiectat în Vest, fie să se a chiziţioneze o licenţă, metodă deja folosită cu succes în producţia de elicoptere.

În deceniile postbelice, piaţa mondială de aeronave civile propulsate de motoare cu reacţie a fost dominată de firma americană Boeing, care, în anii ’60- ’70, a impus aparatele de tipul 707 şi 747 pentru distanţe mari (peste 4.000 de kilometri), şi 727 şi 737 pentru distanţe medii (2-4.000 km). Un alt producător important a fost Uniunea Sovietică, cu o piaţă asigurată în spaţiul comunist, unde s-au vândut avioanele proiectate de birourile Iliuşin, Yakovlev şi Tupolev.

În Europa Occidentală au fabricat aeronave de linie Marea Britanie, Franţa, Olanda şi Republica Federală Germania. Vest-europenii nu contau prea mult. Cel mai mare succes al francezilor pentru rute scurte şi medii, Sud Aviation SE 210 Caravelle (282 de aparate construite între 1958 şi 1972), a fost rapid eclipsat de aparatul Boeing 727 (1.832 de aparate construite, între 1962 şi 1984).

A.C.