Instituţia Prefectului Judeţul Braşov a virat banii pentru braşovenii implicaţi în procesul electoral pentru alegerea preşedintelui, 2019

Instituţia Prefectului Judeţul Braşov a virat banii pentru braşovenii implicaţi în procesul electoral pentru alegerea preşedintelui, 2019

Indemnizaţiile cuvenite membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi informaticienii implicaţi în procesul electoral al alegerilor prezidenţiale din 10, respectiv 24 noiembrie 2019, din municipiul Braşov, precum şi sumele pentru protocol, au fost virate, în data de 29 noiembrie, către Primăria municipiului Braşov, cuantumul fiind de 1.738.312 de lei.
În data de 02.12.2019 au fost virate sumele necesare şi către administraţiile locale din judeţul Braşov, pentru indemnizaţii şi protocol, în sumă de 2.514.268 de lei, urmând ca marţi, 03.12.2019, să fie viraţi restul sumelor, pentru operatorii de calculator şi informaticienii care au contribuit la buna desfăşurare a procesului electoral în cadrul UAT-urilor din judeţul Braşov.
Indemnizaţiile vor ajunge la 4.550 de persoane din judeţul Braşov, dintre care 2.730 din municipiul Braşov.
Conform Legii 370/2004 republicată, pentru alegerea preşedintelui României şi OUG 632/2019 cu privire la aprobarea bugetelor şi a cheltuielilor necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019, preşedinţii secţiilor de votare vor primi câte 1.388 de lei fiecare, aceeaşi sumă şi locţiitorii şefilor de secţie de votare şi operatorii de calculator, iar membrii birourilor electorale vor primi câte 740 de lei.
D.R.