Marius Dunca: "Liberalii sunt pe cale să devalizeze ţara, iar costurile vor să le recupereze, forţat, de la cetăţeni"

Marius Dunca: "Liberalii sunt pe cale să devalizeze ţara, iar costurile vor să le recupereze, forţat, de la cetăţeni"

Într-o singură lună, PNL a reuşit să transforme o economie echilibrată, în una care dă semne de instabilitate. Deficitul bugetar şi cursul de schimb crescut sunt semnale proaste pentru investitorii străini, dar şi pentru cetăţenii României, crede senatorul Marius Dunca, preşedintele PSD Braşov.



"Cei care au investit bani în România, aşa cum au făcut în ultimii ani, au studiat piaţa şi au văzut că ratingurile de ţară se îmbunătăţesc, iar economia înregistrează creşteri. Asta se şi caută, oportunităţi de înmulţire a banilor. Florin Vasile Câţu este privit, din ce am auzit, ori ca un diletant, ori ca unul care are o agendă şi vrea să strice cu orice preţ. Să ieşi cu declaraţii care să tulbure piaţa, iar consecinţa să fie destabilizarea cursului valutar şi să îţi crească, deodată, costurile împrumuturilor, e o greşeală care doare. Iar prostiile debitate de domnul ministru ne-au costat, scurt, 1,2 miliarde euro din rezerva BNR, pentru a se tempera creşterea bruscă a cursului. Pe termen lung, ministrul care nu a primit avizul comisiilor Parlamentului s-ar putea să fie cam scump", consideră liderul social-democrat.



Marius Dunca atrage atenţia că în următoare perioadă, cetăţenii vor resimţi primele efecte ale guvernării PNL: facturile şi ratele calculate în euro vor creşte, mai ales în perioada de iarnă, când cheltuielile unei familii sunt mai mari.



"Până şi liberalii vorbesc de un euro care va ajunge la 5 lei până la sfârşitul anului. Ca şi cum ne-ar pregăti, pe toţi, pentru acest şoc. Pentru că la asta se va ajunge, cu acţiuni nebuneşti. Știţi că Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 650 de milioane lei de la bănci? Tocmai PNL, care acuza PSD că ar fi îndatorat ţara, face împrumuturi la câteva săptămâni de când a preluat guvernarea! Interesant e că tocmai 650 de milioane de lei au fost trecuţi, prin rectificare, în fondul de rezervă, la dispoziţia premierului Orban. De acolo, banii vor ajunge la clientela PNL. Nu cumva de asta s-a împrumutat România, ca să îi fie daţi bani pe mână prim-ministrului?", se întreabă Marius Dunca.



Social-democratul crede că propunerea PNL de înfiinţare a parchetelor financiare şi a obligaţiei, pentru fiecare cetăţean, de a depune o declaraţi prin care să-şi justifice averea, are un scop preventiv.



"Liberalii sunt pe cale să devalizeze ţara, iar costurile vor să le recupereze, forţat, de la cetăţeni", crede preşedintele PSD Braşov.