Înalta Curte îi respinge lui Dragnea contestaţia în anulare, dar admite judecarea recursului în casaţie

Înalta Curte îi respinge lui Dragnea contestaţia în anulare, dar admite judecarea recursului în casaţie

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost adus, marţi dimineaţa, de la Penitenciarul Rahova la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a discutat o cerere pe care a depus-o de anulare a condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis marţi judecarea recursului în casaţie în cazul lui Liviu Dragnea, dar a respins contestaţia în anulare a acestuia. Recursul va fi judecat în ianuarie 2020, peste o lună, iar decizia în privinţa respingerii contestaţiei în anulare este definitivă.

Tot marţi, judecătorii au respins şi contestaţiile în anulare depuse de alţi doi inculpaţi din dosar, Floarea Alesu - fost director al DGASPC Teleorman şi Olguţa Şefu - fost director executiv adjunct.

Liviu Dragnea a fost condamnat în luna mai a acestui an la 3 ani şi jumătate de închisoare.

A.C.