Cum ne transformă creierul abuzul de zahăr

Cum ne transformă creierul abuzul de zahăr

Poate zahărul să ne reprogrameze creierul? Deserturile şi bomboanele acţionează precum drogurile? Cercetătoarea Amy Reichelt, specializată în neuroştiinţe şi nutriţie, a făcut o serie de investigaţii ştiinţifice în încercarea de a răspunde la această întrebare. Adorăm dulciurile. Dar prea mult zahăr în alimentaţia noastră poate duce la creştere în greutate şi la obezitate, la diabet de tip 2 şi la carii dentare. Știm că e mai bine să evităm bomboanele, îngheţata, biscuiţii, prăjiturile şi băuturile carbogazoase, dar adesea e dificil să rezistăm tentaţiei, ca şi cum creierul nostru ar fi programat să tânjască după aceste alimente. Amy Reichelt spune într-un articol că alimentaţia modernă e "obezogenă". Ea a vrut să înţeleagă în ce fel ceea ce mâncăm ne schimbă comportamentul şi dacă transformările cerebrale pot fi atenuate de alte aspecte ale modului nostru de viaţă.
Zahărul şi "eliberările" de dopamină

Organismele funcţionează cu zahăr, mai precis cu glucoză. Este un termen care provine din grecesul "glukos", care înseamnă "dulce". Glucoza este cea care alimentează celulele care formează corpul nostru, inclusiv pe cele ale creierului (neuronii). Cum alimentele dulci constituie o excelentă sursă de energie, evoluţia umană a făcut în aşa fel, încât să le considerăm deosebit de bune. Alimentele cu gust dezagreabil, amar sau acru pot fi toxice, stricate sau necoapte, aşa că ar putea duce la îmbolnăvire. Astfel, pentru a ne maximiza şansele de supravieţuire ca specie, avem un sistem cerebral care ne face să iubim alimentele dulci, care ne dau energie.

Atunci când mâncăm alimente dulci, se activează sistemul de recompensare al creierului - se numeşte sistemul dopaminergic mezolimbic.

Dopamina este o substanţă chimică eliberată de neuroni care semnalează că un eveniment este pozitiv. Când sistemul de recompensare se declanşează, el întăreşte acele comportamente care apoi ar trebui să se repete. Astfel, consumul frecvent de bomboane, de pildă, presupune eliberări de dopamină care apoi incită la a repeta acest comportament. Aceste eliberări de dopamină provocate de consumul de zahăr favorizează o "învăţare" rapidă a acestui tip comportament, ceea ce ne face să preferăm aceste alimente. Astăzi, suntem înconjuraţi de alimente care conţin zaharuri, cu un aport caloric ridicat. Nu mai este necesar, aşa cum era cazul strămoşilor noştri, să mergem să le căutăm, pentru că le găsim peste tot. Din păcate, însă, creierul nostru funcţionează în continuare tot ca cel al strămoşilor, iar el iubeşte zahărul.

Poate zahărul reprograma creierul?

Dar oare ce se întâmplă în creier atunci când mâncăm prea mult zahăr? Creierul remodelează continuu conexiunile sale printr-un proces numit neuroplasticitate. Această reconfigurare se poate produce şi în sistemul de recompensare. Activarea repetată a căii de recompensare prin droguri sau printr-o mare cantitate de alimente dulci determină creierul să se adapteze unei stimulări frecvente, ceea ce duce la o formă de toleranţă/obişnuire. În ceea ce priveşte alimentele dulci, asta înseamnă că trebuie să mâncăm mai multe pentru a obţine acelaşi sentiment de satisfacţie - o caracteristică tipică dependenţei.
Dependenţa alimentară este un subiect controversat în rândul oamenilor de ştiinţă. Este adevărat că putem deveni fizic dependenţi de anumite droguri, dar se pune întrebarea dacă la fel stau lucrurile şi pentru hrană, în condiţiile în care avem nevoie de ea pentru a supravieţui.

Creierul vrea zahăr, mai mult, tot mai mult

Independent de nevoia de a ne hrăni pentru a alimenta corpul, mulţi dintre oameni au "pofte", mai ales când sunt stresaţi, înfometaţi sau pur şi simplu sunt în faţa unei frumoase vitrine cu prăjituri. Pentru a rezista acestor dorinţe, trebuie să ne înfrânăm tendinţa naturală de a ne satisface o plăcere.

O reţea de neuroni inhibitori permite reglarea comportamentelor noastre. Aceşti neuroni sunt concentraţi în cortexul prefrontal - o zonă a creierului implicată în luarea deciziilor, stăpânirea impulsurilor şi capacitatea de a amâna recompensa.
Neuronii inhibitori constituie sistemul de frânare al creierului. Ei eliberează GABA, acidul gamma-aminobutiric.
Cercetările asupra şoarecilor au arătat că neuronii inhibitori pot fi alteraţi prin consumul de alimente bogate în zaharuri. Șoarecii hrăniţi cu zahăr au reuşit din ce în ce mai greu să-şi controleze comportamentul şi să ia decizii.
Astfel, alimentaţia noastră ne poate influenţa capacitatea de a rezista la tentaţii, ceea ce explică de ce este atât de dificil să ne schimbăm regimul de viaţă.

A.C.