Moartea medicului chinez care a încercat să avertizeze lumea de coronavirus. Mulţi îl consideră erou naţional

Moartea medicului chinez care a încercat să avertizeze lumea de coronavirus. Mulţi îl consideră erou naţional

Regimul chinez a anunţat vineri deschiderea unei anchete cu privire la medicul din Wuhan care a fost mustrat de poliţie la sfârşitul lunii decembrie după ce a lansat un avertisment despre apariţia unui nou coronavirus în centrul ţării, informează AFP. Medicul Li Wenliang a murit vineri în oraşul aflat în centrul epidemiei, declanşând furia multor internauţi chinezi care îl consideră un erou naţional, potrivit Agerpres.
Organul Partidului Comunist Chinez (CCP) însărcinat cu lupta contra corupţiei a anunţat într-un comunicat trimiterea unei echipe la Wuhan "pentru a conduce o anchetă exhaustivă asupra circumstanţelor legate de doctorul Li Wenliang"".

Într-un mesaj electronic adresat colegilor săi, acest oftalmolog a scris despre apariţia unui coronavirus în oraşul cu 11 milioane de locuitori. Împreună cu alte şapte persoane, el a fost convocat la 30 decembrie de poliţia locală, care i-a reproşat că a răspândit "zvonuri". În vârstă de 34 de ani, el a murit vineri dimineaţă într-un spital din Wuhan, după ce a fost infectat cu noul coronavirus transmis de la un pacient.

Decesul său a fost urmat de o avalanşă de critici în media sociale la adresa responsabililor locali care au părut mai preocupaţi să caute o cale de a înăbuşi problema decât să stopeze epidemia, notează AFP. Noul coronavirus a infectat peste 31.000 de oameni în China, dintre care peste 630 au murit, potrivit celui mai recent bilanţ oficial. În afara Chinei continentale, peste 240 de cazuri de pneumonie virală sunt confirmate deja în aproximativ 30 de ţări şi teritorii.

A.C.