Noutăţi în programul Rabla: Până la ce sume ajung bonusurile. În premieră, programul se aplică şi pentru motociclete

Noutăţi în programul Rabla: Până la ce sume ajung bonusurile. În premieră, programul se aplică şi pentru motociclete

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat schimbări în Programul Rabla. În premieră, acesta se va aplica şi pentru achiziţia de motociclete. Ministrul a explicat şi care sunt sumele decontate prin acest program. Ministrul a precizat că prima de casare, în valoare de 6.500 de lei, din programul Rabla Clasic, poate să crească cu încă 1.000 de lei dacă maşina nou cumpărată se înscrie în pragul de emisii de 96gCO2.
"Am introdus un ecobonus nou, valoarea lui este tot de 1.000 de lei, adăugat la prima de casare. Acesta se poate cumula cu prima de casare dacă maşina nouă are sistem GPL, mult mai puţin poluant. Am decis inclusiv creşterea ecobonusului pentru maşinile hibride convenţionale, care nu se încarcă la priză, de la 1.700 la 2.500 de lei. Suma maximă care poate fi decontată prin Rabla Clasic poate ajunge la 2.000 de euro", a spus ministrul.

El a anunţat că, în premieră, prin programul Rabla pot fi cumpărate şi motociclete. "Și în acest caz trebuie casat un autovehicul vechi. Prima de casare pentru cumpărarea unei motociclete e de 3.500 de lei, pentru că vrem să fie echitate între cumpărătorii de maşini şi cei de motociclete. Dacă la maşini decontăm în jur de 10% din valoare, am vrut să păstrăm aceeaşi proporţie şi la motociclete, acestea fiind ceva mai ieftine", a spus ministrul.

Ministrul a anunţat şi noutăţile din programul Rabla Plus.
"Anul acesta avem cel mai mare buget de când există acest program: 140 de milioane de lei, creştere de la 95 de milioane de lei. Vrem cât mai mai multe maşini electrice în traficul urban din ţară", a spus Alexe. El a precizat că bonusurile vor fi de 10.000 de euro pentru maşinile full electric şi circa 4.500 de euro pentru maşinile hibride cu încărcare la priză. Ar putea fi cumpărate astfel 2.500 de maşini full electric şi 400 de maşini hibride plug-in.

A fost introdusă însă şi o condiţie: cei care îşi cumpără maşină nouă prin programul Rabla Plus nu au voie să o vândă timp de cel puţin un an. "România acordă cea mai mare primă pentru autovehicule electrice din Europa şi e normal să ne asigurăm că aceste maşini rămân în traficul din ţară", a spus ministrul. El a precizat că există facilităţi şi pentru cei care vor să cumpere motociclete cu propulsie electrică. Bonusurile pot ajunge până la 2.000 de euro, dacă au casat şi un autovehicul.

A.C.