UE cere României să stopeze defrişările ilegale şi să ia măsuri împotriva poluării

UE cere României să stopeze defrişările ilegale şi să ia măsuri împotriva poluării

Comisia Europeană a cerut României în mod imperativ să oprească tăierile ilegale de păduri şi să implementeze corect regulile europene privind gestionarea arborilor tăiaţi. "Autorităţile naţionale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii şi să aplice sancţiuni corespunzătoare. Inconsecvenţele din legislaţia naţională nu permit autorităţilor române să verifice cantităţi mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autorităţile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate şi în Directiva privind evaluarea strategică de mediu", se arată în scrisoarea Comisiei Europene.

"De asemenea, există deficienţe în ceea ce priveşte accesul publicului la informaţiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate şi a Directivei privind păsările", potrivit documentului.

CE a decis astăzi să trimită României o scrisoare de "punere în întârziere" şi îi acordă un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române un aviz motivat.

România trebuie să adopte şi programe împotriva poluării

De asemenea, Comisia Europeană a îndemat România să adopte programe naţionale de control al poluării atmosferice şi să le comunice CE. Cerinţa, adresată şi Greciei şi Maltei, este legată de o directivă care urmăreşte atingerea unor niveluri de calitate a aerului care să nu genereze efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu.

Statele membre ar fi trebuit să transmită Comisiei primele lor programe naţionale de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, dar Grecia, Malta şi România nu au făcut acest lucru. "Prin urmare, Comisia a decis să emită o scrisoare de punere în întârziere, acordând acestor ţări două luni pentru a răspunde şi pentru a-şi adopta şi comunica planurile până la acest termen limită. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităţilor române, elene şi malteze un aviz motivat", arată CE.

A.C.