Suma uriaşă cu care s-a vândut la o licitaţie un tablou care înfăţişează o persoană care a sărit într-o piscină

Suma uriaşă cu care s-a vândut la o licitaţie un tablou care înfăţişează o persoană care a sărit într-o piscină

David Hockney a pictat "The Splash" (Stropi), tablou care este considerat o capodoperă a artei moderne şi una dintre lucrările reprezentative ale curentului pop, iar acum lucrarea s-a vândut la o licitaţie din Londra cu o sumă uriaşă.

Pictura s-a vândut cu suma de 23,1 milioane de lire sterline, adică aproape 30 milioane de dolari, fiind al treilea cel mai scump tablou al pictorului în vârstă de 82 de ani. David Hockney este cel mai bine plătit pictor în viaţă, potrivit CNN.

Tabloul ilustrează o piscină însorită din California, în care o persoană nevăzută tocmai a sărit în apă, provocând astfel stropi. Pictura face parte dintr-o serie de trei lucrări, toate realizate în Los Angeles, între anii 1966 şi 1967. Cele trei opere de artă sunt similare ca şi compozitie, însă diferă ca mărime.

Cel mai mare tablou din această serie, numit "A Bigger Splash" (Stropi Mari), are dimensiunea de 244 pe 242 cm şi face parte din colecţia Galeriei de Artă Tate Britain din Londra din 1981. Cel mai mic tablou, numit "A Little Splash" (Stropi Mici), se află într-o galerie de artă privată şi are dimensiunea de 60 pe 30 cm. "The Splash" se află la mijloc, cu o dimensiune de 182 pe 182 cm.

A.C.