Care este starea românului diagnosticat cu coronavirus. Informaţii noi de la Ministerul Sănătăţii

Care este starea românului diagnosticat cu coronavirus. Informaţii noi de la Ministerul Sănătăţii

Românul diagnosticat cu noul tip de coronavirus a fost debarcat de autorităţile sanitare japoneze de pe vasul de croazieră pe care se afla şi transportat la un spital din Japonia unde primeşte îngrijiri medicale. Nu e vorba despre un caz sever, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii de la Bucureşti, dar nici nu se pune problema în acest moment să fie adus în ţară. "Din datele pe care le avem până acum, boala poate evolua sub mai multe aspecte. Din fericire pentru conaţionalul nostru, acesta prezintă o simptomatologie uşoară", a spus la Digi24 Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. "Depinde foarte mult de terenul biologic, de starea pacientului, dacă pacientul din orice motiv este într-o situaţie de imunosupresie, dacă are un sistem imunitar puţin afectat, atunci evoluţia poate să fie mai gravă. Însă dacă vorbim de o persoană care este în deplină stare de sănătate, lucrurile pot evolua mult mai bine", a explicat el.

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus la Digi24 că românul va fi îngrijit în Japonia şi că nu se pune problema ca acesta să fie adus în ţară.

A.C.