Comunicat al preşedintelui CJ Braşov, Adrian Veştea, ca răspuns la cele afirmate de senatorul PSD Marius Dunca

Comunicat al preşedintelui CJ Braşov, Adrian Veştea, ca răspuns la cele afirmate de senatorul PSD Marius Dunca

Am primit la redacţie următorul comunicat al preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, ca răspuns la acuzele aduse de senatorul PSD Marius Dunca :

,,Faţă de acuzele care mi-au fost aduse de către senatorul PSD, dl Dunca, ieri, fac următoarele precizări:
1. În cei aproape 4 ani de mandat în fruntea Consiliului Judeţean Braşov am adoptat hotărâri de CJ cu unanimitate de voturi, intr-o proporţie de peste 95 % din totalul celor adopate. O singură hotărâre a cazut la vot în cei 4 ani de mandat, cea referitoare la plafonarea salariilor angajaţilor CJ Braşov, reluată şi adoptată ulterior!
2. Partidul Social Democrat are reprezentanţi în toate comisiile de specialitate ale CJ Braşov, care au votat aceste hotărâri şi s-au implicat activ în activitatea tuturor comisiilor de specialitate din CJ! Preşedintele de comisie este ales dintre consilierii care fac parte din comisia respectivă, nu este propus de către preşedinte, iar dl Kadas este preşedinte al comisiei de sănătate de 4 ani şi cu votul consilierilor PSD!
Prin urmare, astăzi să vii să acuzi, după 4 ani, că se fac “învârteli" în Consiliul Judeţean, într-o comisie sau alta, este doar o încercare disperată de a atrage voturi sau atenţie, dar şi o dovadă de ipocrizie fără margini!
3. Il înştinţez pe dl Dunca că vremurile s-au schimbat, că la CJ Braşov adoptăm
hotarâri cu unanimitate de voturi şi că are colegi, oameni de bine şi dedicaţi comunităţii, care sunt parte din aceste decizii! Il mai anunţ că eu am încredere în justiţia din România şi că, urmare a acuzelor domniei sale, mă voi adresa justiţiei!
4. Dezaprob total orice fel de ameninţări, orice atac la instituţiile de stat, orice amestec între politic şi organele statului, dar şi demagogia şi lipsa de responsabilitate a unor aşa-zişi lideri politici!
5. Menţionez că schimbările din spitalele braşovene se văd, că investiţiile făcute în acestea se văd şi sunt făcute pentru braşoveni, pentru fiecare dintre noi! Sănătatea nu are culoare politică, iar eu fac , în primul rând administraţie, apoi politică!
6. Spre disperarea competitorilor mei, voi face o campanie electorală bazată pe proiecte, pe programe, transparent şi mereu pentru braşoveni! Nu mă voi implica în nici un fel de conflict şi voi răspunde oricărui braşovean care vine în sprijinul proiectelor noastre,tuturor oamenilor de bine!"
D.R.