Se va prelungi vacanţa elevilor după Paşte? Ce spune Monica Anisie, ministrul educaţiei

Se va prelungi vacanţa elevilor după Paşte? Ce spune Monica Anisie, ministrul educaţiei

Când se întorc copiii la şcoală şi cum se va încheia anul şcolar în curs? Este întrebarea care îi macină elevi, studenţi, dar şi pe părinţi. Întrebată despre posibilitatea ca această vacanţă forţată a elevilor şi studenţilor, determinată de epidemia de coronavirus, să se prelungească după sărbătorile de Paşte, ministrul educaţiei, Monica Anisie, a declarat marţi seara la Digi24 că nu va ezita să solicite acest lucru, dacă în felul acesta copiii vor fi mai feriţi de pericolul îmbolnăvirii. "Suntem încă sub incidenţa decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (decretul pentru starea de urgenţă - n.r.), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toţi să ne ştim copiii în siguranţă şi sănătoşi", a spus Monica Anisie.

Întrebată dacă în acest moment crede că după Paşte va fi prelungită vacanţa, ministrul educaţiei a răspuns ferm: "Dacă este vorba despre siguranţa şi sănătatea copiilor, voi fi prima care voi solicita ca această situaţie să se prelungească, pentru a nu-i pune în niciun moment în pericol pe copii şi pe studenţi".
Ar putea fi îngheţat anul şcolar?

În ceea ce priveşte controversa stârnită de ideea îngheţării anului şcolar, ministrul educaţiei a repetat că "la acest moment" nu este luat în calcul acest scenariu, dar a sugerat că o eventuală decizie ar putea fi luată prin armonizare cu alte decizii la nivel european. "Încă o dată, îi asigur pe elevi, studenţi, profesori şi părinţi că la acest moment NU luăm în calcul îngheţarea anului şcolar. E adevărat că specialiştii Ministerului Educaţiei lucrează la mai multe scenarii. Privim cu foarte mare atenţie şi la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educaţie din statele Uniunii Europene, pentru că de fapt, cu toţii ne confruntăm cu o astfel de situaţie grea" - a declarat Monica Anisie.

Ce fac elevii şi studenţii care au de dat examene finale?

"În ceea ce-i priveşte pe elevii care trebuie să susţină Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat sau studenţii care trebuie să-şi susţină examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va prezenta în foarte scurt timp, după o analiză atentă şi riguroasă, variantele posibile pe care le ia în calcul în situaţia în care se va prelungi această stare de urgenţă" - a promis Monica Anisie.

Starea de urgenţă a fost decretată la 16 martie 2020, pentru o perioadă de 30 de zile, care se poate însă prelungi.

"Toate scenariile pe care specialiştii din cadrul Ministerului le realizează vor fi dezbătute cu toţi actorii educaţionali, atât reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor, sindicatele, dar şi reprezentanţii Consiliului Naţional al Rectorilor. Decizia va fi luată de comun acord şi o vom comunica public", a insistat Monica Anisie.

Ce fac elevii fără acces la tehnologie?

Pe de altă parte, 500.000 de copii din România nu au acces la niciun fel de mijloc electronic de comunicare, iar în condiţiile suspendării cursurilor pe o perioadă şi mai mare, ei nu vor avea acces la niciun fel de informaţie nouă. "Nu trebuie să negăm această realitate. Ani de-a rândul nu s-au luat măsuri pentru ca şcoala de la sat să fie aceeaşi cu cea de la oraş. Perioada aceasta pe care o traversăm o vedem ca pe o perioadă în care solidaritatea pentru binele tuturor şi în mod deosebit pentru sănătate trebuie să fie liantul din societate. Luni am avut o întâlnire de lucru cu organizaţiile nonguvernamentale şi investitori privaţi care au venit alături de Ministerul Educaţiei pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru aceşti copii care nu au acces la tehnologie şi internet. Trebuie să ne preocupăm şi să ne îndreptăm atenţia şi spre aceşti copii şi niciodată nu-i voi lăsa în situaţia în care să nu aibă acces la educaţie", a promis ministrul.

Consiliere psihologică pentru elevi, părinţi şi cadre didactice

Monica Anisie a mai spus că se gândeşte şi la sănătatea emoţională a copiilor, în aceste vremuri fără precedent, pe care nici părinţii lor nu le-au mai trăit. "Suntem conştienţi că pot apărea dezechilibre emoţionale atât la copii, cât şi la adulţi", a spus Anisie. Ministerul Educaţiei a realizat un parteneriat, un proiect intitulat "Ambasador pentru comunitate", care instituie prima linie de consiliere psihologică gratuită pentru cadrele didactice, părinţi şi elevi. Inspectoratele şcolare au comunicat tuturor unităţilor de învăţământ, iar acestea către elevi să ia legătura cu psihologul care s-a pus la dispoziţie, prin această reţea, pentru consiliere psihologică.

Saga unei vacanţe forţate

De teama răspândirii coronavirusului, autorităţile au dispus închiderea unităţilor de învăţământ din preuniversitar la 11 martie. Iniţial, măsura a fost luată până la 22 martie, dar odată decretată starea de urgenţă, la 16 martie, ministrul educaţiei a anunţat că şcolile se menţin închise pe toată durata stării de urgenţă, adică cel puţin încă o lună, până pe 16 aprilie, când copiii ar fi oricum în vacanţa de Paşte.

Vacanţa s-ar încheia la 22 aprilie, când elevii ar trebui să revină la cursuri. Asta, dacă starea de urgenţă nu va fi prelungită.

Însă până să fie instituită suspendarea cursurilor la nivel naţional, mii de elevi din toată ţara pierduseră deja din materie. Pentru că până la coronavirus, şi gripa sezonieră a suspendat parţial ori chiar a închis sute de grădiniţe şi şcoli.
Nu e de mirare că părinţii au început să se întrebe cum vor recupera cei mici materia, dacă vor fi modificate datele examenelor naţionale şi chiar dacă anul şcolar va fi îngheţat.

Este online-ul o soluţie? Nu pentru toţi copiii

E adevărat că imediat după ce copiii au fost trimişi în "vacanţă forţată", pe internet au apărut diverse platforme de învăţare şi testare online, o iniţiativă aplaudată de Ministerul Educaţiei. Acum, pentru mulţi copii, în special din mediul urban, spaţiul virtual este principala sursă de pregătire şcolară. În acelaşi timp însă, 500.000 de elevi din mediul rural, din cei aproape 3 milioane de elevi ai ţării, nu au acces la internet, deci nici la predarea ultramodernă. Unii nu au acces nici măcar la televizor, la postul naţional de televiziune, unde Ministerul Educaţiei pune la dispoziţie cursuri înregistrate de profesori voluntari.

Controversa îngheţării anului şcolar

Săptămâna trecută, ministrul educaţiei anunţa că anul şcolar nu va fi îngheţat sub nicio formă şi că specialiştii lucrează la mai multe scenarii pentru ca elevii şi studenţii să aibă cât mai puţin de suferit. La mai puţin de o săptămână de la declaraţia ministrului Educaţiei, vicepremierul Raluca Turcan înainta în spaţiul public şi ipoteza îngheţării anului şcolar, alături de alte două scenarii puţin mai optimiste. O declaraţie considerată "iresponsabilă" şi "alarmistă" de către Federaţia de Părinţi Bucureşti-Ilfov şi de mai multe sindicate din Educaţie.
Pentru a linişti spiritele, Monica Anisie a revenit cu asigurări: nici în România, nici în alt stat al UE deocamdată nu se pune problema repetării anului şcolar.

Modele de subiecte de evaluare naţională şi bac, aşteptate săptămâna viitoare

Mai mult, pe site-ul Ministerului Educaţiei ar putea fi publicate săptămâna viitoare modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Variantele de teste sunt elaborate ţinând cont doar de materia predată în şcoală până în luna martie, adică până în momentul în care au fost suspendate cursurile, ceea ce înseamnă 80% din programa prevăzută pentru anul şcolar 2019-2020.

Situaţia în învăţământul universitar

Unele facultăţi şi-au închis porţile încă din 9 martie, iar în cămine bate vântul pentru că studenţii s-au întors în oraşele de domiciliu. Cât priveşte soarta anului universitar, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor a declarat recent că cel mai pesimist scenariu ar fi cel în care examenele naţionale ar fi susţinute la finalul lunii august, chiar mijlocul lunii septembrie. Ar însemna o premieră în sistemul de educaţie românesc: BAC-ul să fie susţinut într-o singură sesiune.

Ce ar vrea părinţii

În aşteptarea unor declaraţii oficiale, părinţii îşi fac propriile sondaje. Ele arată în felul următor: în timp ce 70% dintre părinţi cred că susţinerea online a examenelor şi refacerea materiei este cea mai bună soluţie pentru finalizarea anului şcolar în curs, 16% cred că sacrificarea vacanţei de vară ar fi o soluţie, iar 7,2% ar accepta şi repetarea clasei pentru copiii lor.
Sondajul apare pe un grup de părinţi activ pe o reţea socială şi a fost realizat pe un eşantion de 594 de persoane.

A.C.