New York, statul american în care coronavirusul se propagă "mai rapid ca un tren de mare viteză"

New York, statul american în care coronavirusul se propagă "mai rapid ca un tren de mare viteză"

Statul New York este zona din Statele Unite cel mai greu lovită de epidemia de coronavirus: sunt peste 25.000 de cazuri de infecţii confirmate, adică aici se înregistrează aproape jumătate din toate cazurile la nivel naţional. Peste 200 de oameni au murit în New York, în timp ce cazurile nou confirmate se dublează la fiecare trei zile, relatează BBC. Guvernatorul Andrew Cuomo a cerut de urgenţă materiale sanitare, avertizând că virusul se răspândeşte în statul său "mai rapid decât un tren de mare viteză". "Vârful epidemiei este mai înalt decât l-am estimat şi se apropie mai curând decât credeam", a declarat Cuomo, îngrijorat de perspectiva ca sistemul de sănătate al statului său să fie copleşit.

Ca un exemplu pentru cât de gravă este situaţia, el a spus că în prezent New York-ul are 7.000 de aparate de ventilaţie mecanică, dar ar avea nevoie de 30.000! Cuomo, un democrat, a criticat răspunsul foarte slab al autorităţilor federale, plângându-se că ajutorul primit, de numai 400 de ventilatoare, este infim. În cel mai rău scenariu, a estimat el, ar putea fi nevoie de 140.000 de paturi de spital.

Cu o populaţie de aproape 20 de milioane de locuitori, New York este al patrulea cel mai populat stat american. Până acum, aici s-au înregistrat 25.665 de cazuri confirmate de Covid-19 şi 210 decese.

OMS a avertizat marţi că Statele Unite ar putea deveni următorul epicentru al pandemiei de Covid-19. Avertismentul a venit în condiţiile în care preşedintele Donald Trump a estimat că până de Paşte, adică în două săptămâni, SUA şi-ar putea redeschide activitatea economică. Peste 54.800 de cazuri de coronavirus s-au confirmat până acum în SUA, iar numărul deceselor se ridică la 782.

A.C.