Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, bolnav de coronavirus

Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, bolnav de coronavirus

Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, este cea mai înaltă faţă bisericească din Biserica Catolică testată pozitiv cu COVID-19. După ce a manifestat mai multe simptome specifice noii boli, cardinalul-vicar De Donatis, în vârstă de 66 de ani, "a fost supus unei prelevări pentru COVID-19" care a indicat "un rezultat pozitiv", se arată într-un comunicat de luni al Vicariatului Romei, potrivit agerpres.ro. Cardinalul "are febră, dar starea sa generală este bună şi a început o terapie antivirală" se arată în informarea oficială, care precizează că înaltul prelat a fost internat la spitalul Gemelli din Roma, în timp ce colaboratorii săi apropiaţi au intrat în izolare. "Trăiesc şi această încercare, sunt senin şi încrezător", "trăiesc acest moment ca pe o oportunitate pe care providenţa mi-o dă pentru a împărtăşi suferinţele atâtor fraţi şi surori", a declarat cardinalul De Donatis, conform sursei citate. Papa Francisc este episcopul Romei, dar această funcţie este, practic, exercitată de către un vicar-general.

Vaticanul a anunţat oficial sâmbătă şase cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul angajaţilor şi locuitorilor săi, evidenţiind că Papa şi persoanele din anturajul său nu au probleme.

A.C.