Primele măşti produse în România sunt gata. Anunţul ministrului Economiei

Primele măşti produse în România sunt gata. Anunţul ministrului Economiei

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii cu primele măşti chirurgicale produse în România. Oficialul a declarat că în scurt timp se vor produce 150.000 de măşti pe zi, iar "din 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăţi pe zi, respectiv aproximativ 15 milioane de măşti lunar". "Astăzi am purtat pentru prima dată o mască produsă în România! Știu că foarte mulţi le aşteptaţi, aveţi nevoie de ele. Vor ajunge la voi, cât de curând! Vor ajunge şi la medicii şi personalul medical din prima linie.

Vreau să le mulţumesc încă o dată grupului Taparo care au pornit în ţara noastră producţia de măşti. În aceste vremuri de criză s-au găsit soluţii la probleme urgente. Împreună ne facem România bine", a scris ministrul Economiei, pe Facebook. Ministrul economiei, Virgil Popescu, anunţase joi în şedinţa de guvern că o companie românească va produce de săptămâna viitoare 150.000 de măşti pe zi, dar de la mijlocul lunii aprilie va ajunge să producă 500.000 de măşti pe zi. "Am vorbit cu probabil prima mare companie privată care va începe producţia de măşti. Produce în momentul de faţă combinezoane, 1.000 de bucăţi zilnic, dar de săptămâna viitoare, odată ce va fi instalată, la sfârşitul săptămânii, prima linie de producţie automată a măştilor, va produce 150.000 de măşti pe zi, adică va ajunge la 4 milioane de măşti lunar, şi din 15 aprilie va produce 500.000 de măşti pe zi FFP2 şi 100.000 de măşti FFP3, aşa că vom ajunge practic să producem 16-17 milioane de măşti pe lună, vorbim de măşti acreditate CE", a spus ministrul economiei, Virgil Popescu.

A.C.