De marţi, 26 mai, se redeschid filialele 2 şi 5 ale Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov

De marţi, 26 mai, se redeschid filialele 2 şi 5 ale Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov

De marţi, 26 mai, se redeschid filialele 2 şi 5 ale Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov, doar pentru restituiri, iar cărţile vor intra şi ele în carantină
Puteţi să duceţi cărţile la bibliotecă, fără să luaţi penalităţi, până în 31 iulie, după cum a precizat directorul Bibliotecii, Daniel Nazare.
,,Noi acum încercăm să nu le preluăm pe toate odată, ci utilizatorii să aibă un termen de graţie foarte lung, până la 31 iulie, tocmai ca să nu aglomerăm foarte mult nici spaţiile noastre de carannare, pentru că toate aceste cărţi vor sta în carantină într-un spaţiu special, între 5 şi 7 zile, dacă e doar hârtie, şi până în 10 zile, dacă sunt şi coperte din plastic, şi abia apoi le vom intercala la raft", declară Daniel Nazare.
Cele două filiale se redeschid pentru restituiri cu program scurt. Filiala 2, din cartierul Noua, va fi deschisă luni, miercuri şi vineri, între 11.00 şi 13.00, iar marţi şi joi, între 16.00 şi 18.00. Filiala 5, de pe strada Griviţei, va avea program, de luni până vineri, între orele 11.00 - 18.00, cu o pauză în intervalul 15.00 - 16.00. În scurt timp vor şi deschise şi celelalte filiale şi secţii ale Bibliotecii pentru primirea cărţilor împrumutate. Iar dacă vreţi să împrumutaţi din nou cărţi, conducerea Bibliotecii va anunţa, în curând, şi data de la care se deschide acest serviciu. Însă, împrumuturile se vor face doar cu rezervare telefonică sau prin e-mail.
D.R.