USR Braşov solicită PLN Braşov retragerea sprijinului politic pentru vicepreşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor

USR Braşov solicită PLN Braşov retragerea sprijinului politic pentru vicepreşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor

Filiala judeţeană USR Braşov solicită public organizaţiei judeţene PNL Braşov retragerea imediată a sprijinului politic pentru Adrian Gabor, membru PNL şi vice preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, trimis în judecată pentru conducerea unui autoturism cu o alcoolemie de 2,26 g/l alcool pur în sânge. Comunicatul USR Braşov :
,,Considerăm că demisia lui Adrian Gabor ar fi trebuit să survină imediat după producerea incidentului, adică în urmă cu un an. Acest lucru nu s-a întâmplat. Pe data de 20 mai 2020, s-a încheiat prima etapă a procesului penal - ancheta penală - urmând etapa a doua - trimiterea rechizitoriului către instanţa de judecată.
În aceeaşi zi, USR Braşov a solicitat public demisia lui Adrian Gabor din funcţia pe care o deţine, dar solicitarea nu a avut niciun rezultat (https://bit.ly/2LRhOM4). Aşa cum am mai spus, simpla trimitere în judecată, indiferent de fapta săvârşită, ar trebui să fie un motiv suficient pentru demisie. Cât priveşte fapta comisă -conducerea unui autoturism, prin oraş, cu o alcoolemie de 2,26 g/l alcool pur în sânge, adică aproape de 3 ori mai mare decât pragul dintre contravenţie şi infracţiune, autoturismul nefiind nici măcar personal, ci de serviciu, adică un bun public - dovedeşte lipsă de discernământ şi resposabilitate. La toate acestea se mai adaugă şi declaraţiile aiuritoare ale lui Adrian Gabor de la momentul producerii incidentului, precum: "am băut doar trei pahare de Purcari, dar, având diabet, ficatul meu nu lucrează prea bine" sau "am zis că nu m-o prinde Poliţia pe străduţele astea".
Conform legislaţiei din România, conducerea unui autovehicul, cu o îmbibaţie de alcool egală sau peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.
USR Braşov consideră că persoanele cu astfel de comportamente nu au ce căuta p scena politică braşoveană. Cetăţenii din judeţul Braşov merită mai mult. Avem nevoie de oameni integri în funcţiile publice, avem nevoie să nu ne mai fie ruşine cu cei care ne conduc. Pentru asta e nevoie, în primul rând, ca partidele politice să înceapă să aplice criterii mult mai dure de selecţie atunci când îşi stabilesc listele de candidaţi şi să aducă în funcţii publice oameni responsabili şi integri, care pot reprezenta cu cinste cetăţenii. Până atunci, în cazuri punctuale precum cel al lui Adrian Gabor, retragerea sprijinului politic este un gest de minimă decenţă şi respect faţă de cetăţenii acestui judeţ".
D.R.